VIDEO | Iohannis, la Summitul Formatului Bucureşti 9: Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar

Sursa: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) care are loc la Bratislava, că „victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal”, iar România sprijină totodată aderarea Ucrainei la NATO. Şeful statului a adăugat că este necesară şi susţinerea Republicii Moldova de către partenerii Alianţei Nord-Atlantice pentru a consolida capabilităţile de apărare şi rezilienţă ale acestei ţării, transmite News.ro.

„În primul rând, mulţumim pentru că ne-aţi invitat în frumoasa Bratislava şi pentru această primire. Mă bucur foarte mult să vă reîntâlnesc astăzi pe toţi aici, la Bratislava, în Formatul Bucureşti 9. În cadrul discuţiilor noastre de astăzi vom aborda teme importante atât pentru securitatea Flancului Estic, cât şi pentru securitatea întregii zone euroatlantice. Coordonarea noastră este extrem de importantă înaintea Summitului NATO de la Vilnius. Formatul Bucureşti 9 îşi păstrează valoarea adăugată – solidaritatea, dialogul şi cooperarea sunt bazele puterii şi rezilienţei noastre comune”, a declarat Klaus Iohannis, în debutul Summitului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că alianţii NATO de pe Flancul Estic sunt în prima linie a descurajării efectelor negative ale războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei şi aceştia înţeleg clar nevoia de a întării apărarea.

„Viziunea noastră comună este esenţială în identificarea mijloacelor necesare întăririi posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, în beneficiul întregii securităţi transatlantice. Noi, Aliaţii NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie a descurajării efectelor negative ale războiului devastator declanşat de Rusia, cu implicaţii multiple pe plan securitar, umanitar, economic, alimentar şi energetic. România este Aliatul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi înţelegem clar nevoia de a ne întări apărarea naţională şi de a consolida postura NATO pe Flancul Estic într-un mod unitar şi coherent, credibil şi robust, inclusiv la Marea Neagră. Acest efort este unul la nivel şi cu obiectiv transatlantic”, a completat şeful statului.

„Trebuie să ne asigurăm că deciziile adoptate anul trecut la Madrid sunt pe deplin implementate”, a mai precizat Preşedintele României.

„Şi includ aici, de asemenea, deciziile referitoare la importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal. În acelaşi timp, sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianţă, aşa cum era prevăzut la Summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, este de neclintit. Trebuie, totodată, să întărim sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru Republica Moldova, pentru consolidarea capabilităţilor sale de apărare şi rezilienţă. Sunt convins că discuţiile noastre de astăzi vor deschide calea unei abordări unitare privind securitatea regiunii noastre şi un Summit de succes la Vilnius”, a conchis preşedintele Klaus Iohannis.

VIDEO | Lovitură grea pentru Kremlin: Militari ruși, luați prizonieri de gherila anti-Putin. Guvernatorul de Belgorod a răspuns la ultimatum

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here