VIDEO | Președintele Nicușor Dan, prima conferință de presă la Palatul Cotroceni / Principalele declarații

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine, miercuri, prima conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în care sunt aşteptate mai multe anunţuri privind măsurile economice rezultate în urma negocierilor dintre partidele care ar urma să formeze coaliţia guvernamentală – PSD, PNL, USR-UDMR – dar şi precizări referitoare la afirmaţia sa privind implicarea serviciilor secrete în lupta împotriva evaziunii fiscale, afirmaţie care a generat controverse. Preşedintele a declarat că îşi doresc ca luni să existe o primă schiţă a programului de guvernare şi de aici se înceapă discuţia pe acordul de guvernare. Preşedintele a spue că doreşte să transmită românilor, şi mai ales mediului financiar, că sunt serioşi şi sunt conştienţi de faptul că România are un deficit care nu este sustenabil în acest moment. ”Suntem serioşi atât în reducerea deficitului, cât şi în relaţia Comisia Europeană şi în relaţia cu mediul financiar cu investitorii”, a mai spus Nicuşor Dan, relatează News.ro.

UPDATE – ”Am avut ieri discuţii individuale cu reprezentanţii partidelor pro-occidentale. În acelaşi timp, după cum ştiţi, încă de săptămâna trecută lucrează un grup de lucru pe problema deficitului. Începând de ieri, am început grupul de lucru pentru elaborarea programului de guvernare la care participă tehnic corezpunzător fiecărui minister, reprezentanţei partidelor. Ne dorim ca luni să avem o primă schiţă a programului de guvernare şi de aici se înceapă discuţia pe acordul de guvernare”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.

El a menţionat că nu s-a discutat de nume până în momentul ăsta.

”Deci toate discuţiile au fost exclusiv pe program”, a precizat el.

Nicuşor Dan a mai spus că în ceea ce priveşte deficitul există un grup de lucru format săptămâna trecută, care lucrează în fiecare zi şi care îşi propun să prezinte liderilor, joi, concluziile iar de aici va începe discuţia politică.

”Ceea ce vreau să transmit şi românilor, şi mai ales mediului financiar, este că suntem serioşi. Adică suntem conştienţi de faptul că România are un deficit care nu este sustenabil în acest moment şi că suntem serioşi atât în reducerea deficitului, cât şi în relaţia Comisia Europeană şi în relaţia cu mediul financiar cu investitorii”, a subliniat Nicuşor Dan.

Pe partea externă, în cursul iunie, o să avem 10 iunie o vizită a regiului Spaniei. Tot 10 iunie o visita noastră la Chisinau, imediat după participare la un summit în Ucraina, la un summit între ţările din Europa de sud-est şi Ucraina. 25 iunie summit-ul de la HADA, 26 iunie Consiliul European.

Asta este programul pe luna iunie. Şi ultimul lucru, pentru că e prima conferinţă de presă pe care o fac de aici, au fost foarte, foarte mulţi oameni care au contribuit la campania mea în diferite moduri şi că n-am apucat să le mulţumesc până în momentul ăsta. O să o fac imediat după aceea ce îmi cer scuze şi o să o fac imediat, deoarece programul ăsta foarte intens o să-mi permită.

Olte fel de întrebări, vă rog. Bună ziua, Florentina Peia de la Agenţia Naţională de Presă AG Press. În privinţa discuţiilor referitoare la VUVern, ce s-a conturat până acum?

ŞTIREA INIŢIALĂ – Preşedintele Nicuşor Dan susţine, miercuri, la Palatul Cotroceni, prima conferinţă de presă de la preluarea mandatului.

El este aşteptat să ofere detalii despre negocierile pentru formarea noii majorităţi parlamentare şi a noului Guvern, dar şi despre măsurile economice şi sociale care urmează a fi implementate pentru reducerea deficitului.

În ultima perioadă, preşedintele a avut întâlniri cu mediul de afaceri şi experţi pentru a evalua situaţia economică, în vederea pregătirii acestor măsuri. El a anunţat că se va discuta şi cu reprezentanţii sindicatelor.

De asemenea, Nicuşor Dan este aşteptat să ofere precizări referitoare la afirmaţia sa privind implicarea serviciilor secrete în lupta împotriva evaziunii fiscale, afirmaţie care a generat controverse.

CE MĂSURI ECONOMICE SUSŢIN PARTIDELE

Informaţiile apărute în urma ultimei runde de discuţii dintre reprezentanţii partidelor politice relevă că PNL susţine impozit pe dividende 16%, impozit pe profit de 19% şi CASS de 10% pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei.
Liberalii susţin şi eliminarea facilităţii din Codul Fiscal potrivit căreia cei care au contracte pe drepturi de autor, dar au şi contract de muncă să nu plătească CAS şi CASS pentru contractele pe drepturi de autor, susţinând ca aceştia să plătească la nivelul de 6, 12 şi 24 de salarii minime.
Măsurile susţinute de liberali nu au întrunit însă consensul, PSD opunându-se, iar USR având obervaţii.
USR vrea creşterea TVA în domeniul HORECA la 19%, privatizarea Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, a Portului Constanţa şi a Salrom şi creşterea TVA la 21%, respectiv creşterea cotei reduse de 9% la 12%.
PSD se opune creşterii generale a TVA, însă ar putea accepta o astfel de măsură cu condiţia scăderii TVA la medicamente şi alimente la 5%.
PSD susţine impozitarea preţurilor de transfer/tranzacţiilor de externalizare a veniturilor cu 2% din valoare, apreciind că impactul unei asemenea măsuri este de 3.5 miliarde de lei.
PSD mai susţine instituirea taxei de solidaritate pentru veniturile mai mari de 10.000 de lei net – 16% pentru ceea ce depăşeşte această sumă – până la 31 decembrie 2025.
De asemenea, PSD vrea ca de la 1 ianuarie 2026, să se introducă impozit progresiv, evaluând impactul anual la  0,8% din PIB.
Social-democraţii mai susţin şi creşterea nivelului accizelor cu 20% – mai puţin la benzină şi motorină, respectiv creşterea impozitelor pe jocuri de noroc şi păcănele şi supra-acciza la produse şi maşini de lux şi bijuterii scumpe, precum şi eliminarea facilităţii pentru barurile şi cluburile de noapte care plătesc un impozit pe profit de 5%, impactul unei asemenea măsuri fiind evaluat la 0.9 miliarde de lei.
PSD susţine şi impozitarea câştigurilor provenite din tranzacţii cu criptomonede.
PNL şi USR s-au opus în mare parte măsurilor propuse de PSD, afirmă surse politice.

Nicuşor Dan: Pe 10 iunie avem o vizită a regelui Spaniei / Vizită la Chişinău, imediat după participarea la un summit în Ucraina

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre programul extern, că pe 10 iunie vom avea o vizită a regelui Spaniei în România şi o vizită la Chişinău, imediat după participarea la un summit în Ucraina. Pe 25 iunie va fi summit-ul de la Haga şi pe 26 iunie Consiliul European, a mai spus şeful statului.

”Pe partea externă, în cursul iunie, o să avem pe 10 iunie o vizită a regelui Spaniei. Tot în 10 iunie va fi o vizită a noastră la Chişinău, imediat după participarea la un summit în Ucraina, între ţările din Europa de sud-est şi Ucraina”, a spus Nicuşor Dan în prima conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

El a precizat că pe 25 iunie va fi summit-ul de la Haga şi pe 26 iunie Consiliul European.

Nicuşor Dan: Nu sunt deloc mulţumit de procesul anticorupţie / Statul român are restanţe foarte foarte mari / Este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, că nu este deloc mulţumit de procesul anticorupţie. ”Statul român are restanţe foarte foarte mari”, a transmis preşedintele, apreciind, de asemenea, că ”este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”.

”Am spus asta şi-mi menţin, nu sunt deloc mulţumit de procesul anticorupţie, sunt zone întregi de corupţie care sunt neglijate de statul român şi, imediat ce o să trminăm cu chestiunea deficitului şi a formării Guvernului, partea de justiţie o să fie principala mea preocupare”, a declarat, miercuri, preşedintele Nicuşor Dan, în prima conferinţă de presă de la preluarea mandatului.

Acesta a precizat că va avea discuţii cu şefii parcheteor în perioada următoare.

”Pe partea de corupţie statul român are restanţe foarte foarte mari”, a mai declarat preşedintele.

El crede că SRI are nevoie de o conducere civilă.

”Este nevoie de un director civil la SRI, foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”, a mai declarat preşedintele.

Nicuşor Dan, întrebat dacă îşi menţine afirmaţia că nu va creşte TVA: Toate discuţiile pornesc de la asta

Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine că discuţiile asupra măsurilor luate de Guvern pentru reducerea deficitului pornesc de la scenariul ca TVA să nu crească, promisiune făcută în campania electorală.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă îşi menţine afirmaţia că TVA ar trebui să nu crească, Nicuşor Dan a răspuns: “Îmi menţin faptul că în ce mă priveşte toate discuţiile pornesc de la asta”.

Totodată, preşedintela Nicuşor Dan a precizat că nu s-a discutat deocamdată despre numele premierului, dar a recunoscut că există diferite scenarii.
“Nu s-a discutat de persoane până în acest moment, bineînţeles că au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără ca persoane să fie nominalizate. Aşteptăm un acord de program şi imediat o să discutăm şi de nume. În ce privelşte măsurile, joi  va rezulta o listă de măsuri cu impactul fiecăreia şi decizia politică va fi luată imediat. Nu suntem în acest moment să spunem că am agreat pe ceva”, a adăugat Nicuşor Dan.
În repetate rânduri, în campania electorală, Nicuşor Dan a promis că nu va creşte TVA.

Nicuşor Dan, despre posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi o rotaţie a premierilor: Aceste discuţii au avut loc. În momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variante

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi de a avea o rotaţie a premierilor, că poate confirma că aceste discuţii au avut loc şi că în momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variante.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat dacă exclude posibilitatea de a avea un premier tehnocrat şi de a avea o rotaţie a premierilor.

”Vă confirm că aceste discuţii au avut loc. În momentul de faţă, nu sunt excluse niciuna dintre variantele”, a precizat preşedintele României.

Nicuşor Dan, întrebat dacă mai poate face o analogie cu pizza – ca la Primăria Capitalei cu bugetul – după ce a văzut datele de la Ministerul Finanţelor: De ani de zile plătim o pizza medie şi mâncăm o pizza mare / Diferenţa asta trebuie să fie plătită de cineva

Preşedintele României, Nicuşor Dan, afirmat, miercuri, după ce a văzut datele de la Ministerul Finanţelor, că România plăteşte o pizza medie şi mănâncă una mare şi a adăugat că această diferenţă trebuie să fie plătită de cineva.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă poate face o analogie ca anul trecut, când a folosit o pizza pentru a explica bucureştenilor cum se împart banii din bugetul local, acum după ce a văzut datele de la Ministerului Finanţelor.

”Dacă vreţi o analogie cu pizza, noi de ani de zile noi plătim o pizza medie şi mâncăm o pizza mare. Cam asta este analogia şi bineînţeles că diferenţa asta trebuie să fie plătită de cineva. Chestiunea este că un lucru bun care s-a întâmplat în ultimii ani este creşterea încasărilor raportat ca procent din Produs Intern Brut. Deci suntem undeva la 30%, am plecat de pe la 26% şi pe măsură ce o să consolidăm ANAF-ul, pe măsură ce reducem din evaziunea fiscală procentul ăsta o să crească”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a precizat că au crescut cheltuielile statului mai mult faţă de cât îşi permitea România.

”Problema a fost că cheltuielile statului au crescut mult mai mult faţă de cât îşi permitea România chiar dacă evident, e o nevoie de dezvoltare, e nevoie să construim autostrăzi. Cheltuielile statului au crescut mult prea mult faţă de procentul din PIB şi acum trebuie să ajustăm”, a menţionat preşedintele României.

Anul trecut, Nicuşor Dan, la vremea respectivă primal al Capitalei, a folosit feliile unei pizza pentru a explica cum se împarte bugetul între Primăria Generală şi cele de  sector şi a demonstra că Primăria Bucureşti rămâne cu foarte mici venituri.

Nicuşor Dan, despre asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale: S-a discutat în treacăt acest scenariu. O să vedem. Să vedem mai întâi pachetul şi după aceea o să discutăm

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, despre asumarea răspunderii Guvernului, în Parlament, pe pachetul de măsuri fiscale, că s-a discutat în treacăt acest scenariu şi vor discuta după ce se va finaliza acest pachet de măsuri.

”S-a discutat în treacăt acest scenariu. O să vedem. Să vedem mai întâi pachetul şi după aceea o să discutăm”, a declarat preşedintele României, în prima conferinţă de presă de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Dan, întrebat când ar putea fi exceptate din calculul deficitului cheltuielile pentru industria de apărare: Este o decizie a Comisiei, cred că de anul viitor / Chiar dacă sumele nu intră în ţinta de 3%, ele trebuie plătite din împrumuturi

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat că, probabil de anul viitor, cheltuielile pentru industria de apărare ar putea fi exceptate din calculul deficitului, aceasta urmând să fie o decizie a Comisiei Europene. El a precizat că, deşi în discuţiile cu Comisia Europeană sumele pentru apărare nu intră în ţinta de 3% deficit, acestea trebuie plătite din împrumuturi.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, când ar putea fi exceptate din calcul deficitului cheltuielile pentru industria de apărare.

”Asta este o decizie a Comisiei, cred că imediat de anul viitor”, a răspuns Nicuşor Dan.

Acesta apreciază, însă, că ”problema nu este asta”..

”Sunt două chestiuni diferite. Pe de o parte, Comisia Europeană spune mergeţi în 3% deficit, mai puţin de 3% deficit, şi vă exceptăm din cheltuielile militare din acest deficit. Asta este o chestiune. Pe de altă parte în plan practic acel deficit tu trebuie să îl plăteşti de undeva, din împrumuturi. Deci chiar dacă în discuţiile cu Comisia Europeană sumele alea nu sunt, nu intră în ţinta de 3%, ele totuşi trebuie să fie plătite din împrumuturi şi asta este chestiunea”, a afirmat preşedintele României.

Nicuşor Dan spune că nu s-a pus problema relocării de trupe SUA din România / Ameninţarea rusă este pentru întreaga Europa, e foarte important să avem o solidaritate europeană, inclusiv pe pachetul de creştere a cheltuielilor

Preşedintele Nicuşor Dan spune că nu s-a pus problema relocării de trupe SUA din România. El a arătat că ameninţarea Rusă este pentru întreaga Europa şi e foarte important să avem o solidaritate europeană, inclusiv pe pachetul de creştere a cheltuielilor. Şeful statului a mai spus că 90% din discuţiile de la Summitul NATO vor fi despre procentul de cheltuieli pentru armată.

Preşedintele a fost întrebat care sunt obiectivele României pentru următorul summit NATO şi dacă aşteaptă să existe o creştere a numărului de trupe. ”Din informaţiile pe care le-am până în momentul acesta, 90% din discuţiile de la Summitul NATO vor fi despre procentul de cheltuieli pentru armată. Deci asta va fi dezbaterea şi noi ne-am exprimat”, a spus şeful statului.

”Credem că, bineînţeles, cu cât eşti mai aproape de flancul estic al NATO, cu atât ameninţarea ţi se pare mai mare. Inclusiv la Vilnius a fost discuţia asta, eu cred că ameninţarea Rusă este pentru întreaga Europa şi atunci e foarte important să avem o solidaritate europeană, inclusiv pe pachetul de creştere a cheltuielilor. Mai departe, în opinia mea, dincolo de direcţiile care au fost, dincolo de faptul că România a avut o direcţie clară, că a fost corectă cu partenerii săi atât în structurile europene cât şi în structurile euroatlantice, România nu a fost suficient de activă şi ăsta e un lucru pe care îmi doresc să îl corectăm. Adică să susţinem interesele integrării Republicii Moldova, de exemplu, în discuţiile care vor începe în a doua jumătate a anului pe pachetul financiar al 2028-2034”, a arătat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă România e posibil să meargă cu o propunere prin care să preia o parte din costurile pe care Statele Unite le au cu soldaţii din România, Nicuşor Dan a spus că, ”pentru moment, dincolo de o schimbare a preocupării Statelor Unite înspre Asia, înspre Europa şi care este o chestiune de ani de zile, nu s-a pus în mod concret până la momentul acesta o discuţie despre relocări”.

”Până la momentul acesta, aşa cum am spus, sunt extrem de multe variante pe masă. Nici una dintre ele nu a fost agregată, dar nici nu a fost pusă în discuţie ca să existe un consens asupra ei”, a arătat Nicuşor Dan.

Preşedintele Nicuşor Dan: Nu se pot face comasări de instituţii în 30 de zile. Ai nevoie de o analiză. Guvernul va veni cu ajustări ale aparatului de stat, aplicabile de la 1 ianuarie

Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine că unele comasări de instituţii nu pot fi făcute imediat, ci în câteva luni, şi precizează că trebuie luate măsuri rapide pentru scăderea deficitului. Totodată, Nicuşor Dan a precizat că liderii partidelor au fost de acord cu faptul că “nu mai merge cum a mers” şi că trebuie luate decizii ferme privind reducerea cheltuielilor.

Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că situaţia economică actuală impune măsuri rapide.

“În discuţiile cu liderii partidelor, toţi au fost de acord că nu mai merge cum a mers şi că trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat, că trebuie să reducem indemnizaţiile oamenilor din diverse consilii de administraţie şi să comasăm instituţii”, a afirmat preşedintele.

Nicuşor Dan a precizat că aceste lucruri nu pot fi realizate imediat, iar Romînia are nevoie de măsuri rapide.

”Pentru a face aceste lucruri e nevoie de şase luni. Nu se pot face comasări de instituţii în 30 de zile. Ai nevoie de o analiză. Până la 30 iunie vrem să venim cu un set de măsuri, inclusiv cu un pachet de acte normative. Apoi guvernul să vină cu ajustări a aparatului de stat aplicabile de la 1 ianuarie”, a adăugat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, întrebat de ce aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat situaţia economică să o şi rezolve: Nu ne permitem experimente, nu ne permitem alegeri anticipate, trebuie să lucrăm cu Parlamentul aşa cum a fost votat de români

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat că nu ne permitem experimente şi nici alegeri anticipate, aşa că situaţia trebuie rezolvată de partidele din actualul Parlament.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, de ce se aşteaptă ca aceleaşi partide care au creat această situaţie economică să rezolve acum problema şi de ce trebuie ca românii care plătesc taxe şi impozite să plătească dezmăţul bugetar din ultimii ani.

”Asta este configuraţia Parlamentului, nu suntem într-o situaţie teoretică, suntem într-o situaţie practică în care trebuie să luăm nişte măsuri rapide. Nu ne permitem experimente, nu ne permitem alegeri anticipate, trebuie să lucrăm cu Parlamentul aşa cum a fost votat de români”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a precizat că toţi preşedinţii partidelor au fost de acord că nu mai merge aşa cum a mers până acum.

”În discuţiile pe care le-am avut cu liderii partidelor absolut toţi au fost de acord că nu mai merge cum a mers, că trebuie să facem acele restructurări ale aparatului de stat care sunt normale, că trebuie să reducem indemnizaţiile oamenilor care sunt în diferite consilii de administraţii, că trebuie să tăiem totul felul de sinecuri. Problema este că există nişte ajustări, trebuie să comasăm foarte multe instituţii, de exemplu, deconcentrate, problema este că avem nevoie de cel puţin şase luni pentru ca multe din lucrurile astea tehnice să poată să fie realizate”, a explicat preşedintele României.

El a precizat că va fi realizată o analiză pentru această comasare a instituţiilor.

Nicuşor Dan, despre relaţia cu SUA: Am avut un moment de neîncredere, după anularea alegerilor, care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din administraţie. Eu cred că în bună măsură am depăşit acest moment

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre relaţia cu SUA, că am avut un moment de neîncredere, după anularea alegerilor, care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din administraţie, el precizând că în bună măsură am depăşit acest moment.

”Eu cred că am avut un moment de neîncredere, după anularea alegerilor, neîncredere care nu s-a manifestat oficial şi prin poziţii ale unor oameni din administraţie. Eu cred că în bună măsură am depăşit acest moment”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, despre relaţia cu SUA.

Şeful statului a mai spus că, în cadrul parteneriatului strategic cu Statele Unite, sunt mai multe paliere de discuţii.

”Avem un palier foarte important pe zona militară şi prefer că din aceste paliere să existe discuţiile tehnice înainte de o eventuală vizită la nivel înalt”, a completat el, despre o vizită oficială în SUA.

Preşedintele României: O reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de 2028 / Este necesar ca până în 2027 să reflectăm la chestiunea asta

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat că o reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de anul 2028 deoarece sunt în derulare mandatele aleşilor locali, dar a precizat că este necesar ca, până în 2027, să se reflecteze la această chestiune.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cât de îndepărtată sau apropiată este reorganizarea administrativ-teritorială a României.

”Sunt mai multe paliere de discuţie aici. O reorganizare adevărată administrativ-teritorială nu se poate face mai devreme de 2028 pentru că sunt primarii, consilieri locali care au câştigat alegerile, cu un mandat din partea cetăţenilor, pentru patru ani şi trebuie să respectăm lucrul ăsta. După aceea, da, este necesar ca până în 2027 să reflectăm la chestiunea asta”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a precizat că, în perioada următoare, trebuie să se discute de nişte limitări privind activitatea primăriilor şi consiliilor judeţene.

”Pe de altă parte, ceea ce se poate întâmpla în perioada următoare, următoarea jumătate a lui 2025, început de 2026, este să discutăm de nişte limitări în ceea ce priveşte activitatea concretă a UAT-urilor şi a consiliilor judeţene. De exemplu, un număr maxim de angajaţi raportat la numărul de locuitori, tipul acesta de restructurare este în discuţie”, a mai transmis Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan spune că trebuie schimbată comunicarea privind Ucraina: Să explicăm oamenilor că securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina este o chestie care ţine de securitatea României şi de securitatea Rep Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan spune că trebuie schimbată comunicarea privind Ucraina, el arătând că la nivelul autorităţilor şi a preşedintelui trebuie să explice oamenilor că securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina este o chestie care ţine de securitatea României şi de securitatea Rep Moldova.

Preşedintele a fost întrebat în conferinţa de presă dacă îşi propune să schimbe politica tăcerii a României privind ajutorarea Ucrainei?

”Pentru moment nu am o evaluare dacă este bună sau nu este bună. Singurul lucru pe care cred că trebuie să-l schimbăm este modul de comunicare, asupra acestui subiect”, a precizat Nicuşor Dan.

”Cred că este important de la nivelul autorităţilor statului şi evident al preşedintelui să explicăm oamenilor că securitatea Ucrainei şi ajutorul românesc pentru Ucraina este o chestie care ţine de securitatea României însăşi şi de securitatea Republicii Moldova. Asta trebuie să spunem şi să repetăm de fiecare dată.

Nicuşor Dan: În acest moment noi nu avem o strategie clară, a noastră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici / Miza, găzduirea în România a hubului de securitate la Marea Neagră

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în opinia sa, în acest moment nu avem o strategie clară, a noastră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici. El a precizat că una dintre mize este găzduirea în România a hubului de securitate la Marea Neagră.

Preşedintele a fost întrebat dacă abordarea strategică a Uniunii Europene cu privire la regiunea Mării Negre răspunde noilor şi intereselor României şi ce lipseşte din documentul făcut public recent de Comisia Europeană.

”E o întrebare tehnică la care nu am un răspuns concret în momentul acesta. În opinia mea, există nişte lucruri pe care le facem în momentul acesta la Marea Neagră, există nişte parteneriate pe care le avem, Bulgaria, Turcia de exemplu. În opinia mea, în acest moment, noi nu avem o strategie clară, a nostră, pentru Marea Neagră, cu care să ne ducem în faţa partenerilor şi europeni, şi euroatlantici”, a precizat şeful statului.

Întrebat dacă va solicita găzduirea în România a hub-ului de securitate la Marea Neagră, anunţat de UE, preşedintela s spus: „Da. Este una din mize”.

Nicuşor Dan, despre rolul serviciilor în combaterea evaziunii fiscale: Trebuie să fim clari până unde acţionează serviciile de informaţii. Adică serviciile să găsească informaţii despre evaziune şi să dea aceste informaţii către ANAF şi către parchete

Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine că rolul servicilor de informaţii în combaterea evaziunii fiscale se va opri la culegerea de informaţii care să ajungă apoi la ANAF şi la parchete, dacă există suspiciuni de fraude.

“Evaziunea fiscală este deja în Strategia Naţională de Securitate. Ceea ce trebuie să facem este să fim clari până unde acţionează serviciile de informaţii. Adică serviciile trebuie să găsească informaţii despre evaziunea fiscală şi rolul lor este să se oprească la a furniza aceste informaţii către ANAF şi către parchete”, a afirmat Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă nu există pericolul unor interferenţe ale serviciilor, astfel încât acestea să îşi depăşească atribuţiile, Nicuşor Dan a răspuns: “Un director civil al SRI are asta ca principală misiune. Să nu ajungem să avem o interferenţă a serviciilor mai mult decât este cazul”.

“Serviciile nu fac controale, ele doar culeg informaţii. Controale fac ANAF şi în măsura în care există suspiciuni, astfel de controale le fac şi parchetele. Serviciile culeg informaţii relevante pentru securitatea naţională. Îmi doresc ca zona de evaziune fiscală şi să fie o prioritate pentru servicii”, a precizat preşedintele Nicuşor Dan.

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, luni, că a discutat despre marea evaziune fiscală cu premierul Cătălin Predoiu, el arătând că şeful Executivului a spus că verifică dacă trebuie în Strategia Naţională de Apărare să se aducă o modificare, pentru a concentra mai multe forţe ale statului pe combaterea acestui fenomen.

Declaraţia preşedintelui a provocat mai multe controverse în spaţiul public.

Nicuşor Dan, despre şeful SPP, Lucian Pahonţu: O să am o evaluare, aşa cum o să am o evaluare pe activitatea Serviciilor, în general / Evident că l-am cunoscut, e vorba de omul care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre şeful SPP, Lucian Pahonţu, că o să aibă o evaluare, aşa cum va face o evaluare pe activitatea Serviciilor, în general. El a precizat că evident că l-a cunoscut, fiind vorba de omul care are atribuţii în privinţa securităţii sale personale şi a instituţiei.

”Ce pot să vă spun este că o să am o evaluare, evident că l-am cunoscut, pentru că e vorba de omul care conduce, care are atribuţii în privinţa securităţii mele personale, a acestei instituţii şi cred că trebuie să colaborăm”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, despre şeful SPP.

”O să am o evaluare, aşa cum o să am o evaluare pe activitatea Serviciilor, în general, pe care n-am făcut-o. Evaluarea va fi imediat după ce ieşim din problemele de guvern”, a mai declarat şeful statului.

Şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) Lucian Pahonţu a fost trecut în rezervă începând din 2 noiembrie, prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis. Acesta a rămas la conducerea SPP.

Preşedintele Dan, despre eventuala supraimpozitare a pensiilor mari: O pensie de 10.000 de lei este o pensie mare / Nu voi face declaraţii până când nu vom agrea pe tot pachetul, pentru că astfel nu o să discutăm decât de ipoteze care sunt luate în calcul

Preşedintele României, Nicuşor Dan, consideră că o pensie de 10.000 de lei este una mare şi a precizat că nu va face declaraţii despre eventuala supraimpozitare a acestor pensii ”până când nu vom agrea pe tot pachetul pentru că astfel nu o să discutăm decât de ipoteze care sunt luate în calcul”.

Nicuşor Dan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, de către jurnalistul Sebastian Zachmann, ce înseamnă pentru el o pensie mare, în contextul în care se discută de impozitarea pensiilor mai mari de 10.000 de lei.

”Nu pot să vă răspund la întrebarea asta. Poate, nu ştiu…Ce înseamnă mare în limba română?”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a fost întrebat cum i se pare acest prag de 10.000 de lei.

”O pensie de 10.000 de lei este o pensie mare. (…) Sunt mulţi oameni care sunt implicaţi în discuţiile astea, am spus că nu voi face declaraţii până când nu vom agrea pe tot pachetul pentru că altfel nu o să discutăm decât de ipoteze care sunt luate în calcul”, a răspuns preşedintele României.

Întrebat dacă această supraimpozitare a pensiilor de peste 10.000 de lei a fost una dintre măsurile discutate, Nicuşor Dan a afirmat: “Asta am confirmat mai devreme, că este una din măsurile care este pe masă”.

Nicuşor Dan, despre discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind PNRR: Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, înţelegem momentul şi ne vom respecta angajamentele

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind PNRR, că mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, înţelegem momentul şi ne vom respecta angajamentele. El a mai spus că termenul este 30 iunie, în care să venim cu acel pachet de măsuri fiscale.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind pericolul pierderii fondurilor europene, în lipsa implementării reformelor.

”Eu am avut cumva partea introductivă şi după aceea a fost o discuţie tehnică a mai multor oameni de aici, cu o echipă tehnică de la Comisia Europeană. E practic aceeaşi discuţie pe care am avut-o şi cu doamna von der Leyen acum o săptămână. Şi mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, pentru că, aşa cum v-am spus, există totuşi un progres pe partea de venituri, nu şi-a respectat angajamentele până acum, suntem oameni serioşi, înţelegem momentul pe care îl trecem şi ne vom respecta angajamentele. Pe scurt, asta este”, a spus şeful statului.

Nicuşor Dan a menţionat că ”termenul nostru este 30 iunie, în care să venim cu acel pachet de măsuri”.

Nicuşor Dan, despre introducerea stagiului militar obligatoriu: Nu există astfel de discuţii / Ce spune şeful statului despre un război cu Rusia: Hai să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri, că nu există în prezent discuţii despre introducerea stagiului militar obligatoriu, dar că armata română trebuie să îşi extindă corpul de profesionişti.

“Nu există astfel de discuţii (despre armata obligatorie – n.r.). Pentru România este important să îşi consolideze şi să îşi extindă corpul de profesionişti”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat despre posibilitatea ca România să intre într-un război cu Rusia, Nicuşor Dan a răspuns: “Hai să nu ducem oamenii în scenarii absolut ipotetice”.

“Susţin creşterea cheltuielilor militare ca să obţinem pacea prin descurajarea războiului”, a precizat preşedintele Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, după discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind PNRR: Mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, înţelegem momentul şi ne vom respecta angajamentele

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre discuţia cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind PNRR, că mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, înţelegem momentul şi ne vom respecta angajamentele. El a mai spus că termenul este 30 iunie, în care să venim cu acel pachet de măsuri fiscale.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene, privind pericolul pierderii fondurilor europene, în lipsa implementării reformelor.

”Eu am avut cumva partea introductivă şi după aceea a fost o discuţie tehnică a mai multor oameni de aici, cu o echipă tehnică de la Comisia Europeană. E practic aceeaşi discuţie pe care am avut-o şi cu doamna von der Leyen acum o săptămână. Şi mesajul nostru este că suntem oameni serioşi şi că, deşi statul român nu a acţionat sau a acţionat mult prea puţin, pentru că, aşa cum v-am spus, există totuşi un progres pe partea de venituri, nu şi-a respectat angajamentele până acum, suntem oameni serioşi, înţelegem momentul pe care îl trecem şi ne vom respecta angajamentele. Pe scurt, asta este”, a spus şeful statului.

Nicuşor Dan a menţionat că ”termenul nostru este 30 iunie, în care să venim cu acel pachet de măsuri”.

Nicuşor Dan, întrebat dacă va mai ţine blocat postul de cercetător la Institutul de Matematică: Am întrebat dacă poziţia mea încurcă şi mi-a spus că nu încurcă / O să reflectez / Despre blocarea unor posturi de către politicieni: Trebuie să existe un echilibru

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri, că a întrebat la Institutul de Matematică dacă postul său de cercetător pe care îl ţine blocat încurcă, iar directorul instituţiei i-a răspuns că nu, dar a precizat că va reflecta dacă va renunţa sau nu la acesta. El a precizat, în legătură cu o modificare legislativă pentru ca politicienii să nu mai poată ţine posturile blocate, că trebuie să existe un echilibru şi a dat exemplul unui ministru care nu ştie cât va ocupa acea funcţie, dacă este vorba de câteva luni sau de câţiva ani.

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă are de gând să mai ţină blocat postul de cercetător de la Institutul de Matematică încă cinci ani sau se gândeşte să renunţe la acesta.

”Am fost anul trecut când Institutul de Matematică a sărbătorit 75 de ani de existenţă şi a fost o ceremonie în aula Academiei Române şi l-am întrebat pe domnul director dacă poziţia asta a mea – nu eram preşedinte – încurcă în vreun fel. Şi mi-a spus că nu încurcă. O să iau o decizie. Institutul de Matematică dintotdeauna are politica asta de a avea inclusiv în 1994 când m-am angajat eu mai aveam încă patru ani de studii în Franţa, deci mi s-a dat acest post fără ca eu să fiu acolo şi fără să primesc vreun salariu. Există politica Institului de Matematică de a avea 50-60 de poziţii care sunt ocupate de cercetători români din afară, care se întâmplă să mai vină două luni, patru luni, deci există o flexibilitate. O să reflectez”, a afirmat Nicuşor Dan.

El a mai fost întrebat şi dacă această practică prin care politicienii îşi blochează posturile, de obicei în învăţământ, ar trebui să continue sau este nevoie de o modificare legislativă în acest sens.

”De principiu, aveţi dreptate. Pe de altă parte, există poziţii cum ar fi poziţia de ministru, care niciodată nu ai garanţia că vei sta şase luni sau trei ani şi atunci trebuie să existe un echilibru. Oamenii să aibă garanţia că se pot întoarce, să nu aştepte nişte concursuri care să îi lase în afara zonei profesionale”, a mai declarat preşedintele.

Președintele Nicușor Dan: 30 iunie – data la care îmi propun să vin cu o parte din echipa de consilieri

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că în alegerea echipei sale de consilieri de la Palatul Cotroceni va ține cont de competență și onestitate, arătând că la 30 iunie își propune să numească o parte dintre aceștia, transmite Agerpres.ro.

El a fost întrebat, într-o conferință de presă, de ce tip de criterii va ține cont în alegerea consilierilor pe care o să îi aibă la Cotroceni.

‘Competență și onestitate, cred că sunt suficiente. Și alte nume pentru moment, nu. Cum v-am spus, 30 iunie este data la care îmi propun să vin cel puțin cu o parte din echipă, inclusiv șeful Cancelariei prezidențiale’, a răspuns șeful statului.

Nicușor Dan: Există disponibilitatea partidelor să corectăm legea declarațiilor de avere, ca să asigurăm transparența funcției publice

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că partidele au disponibilitatea de a corecta legea referitoare la declarațiile de avere, după publicarea deciziei Curții Constituționale a României.

‘Răspunsul meu l-ați avut. Acum, suntem într-o democrație, într-un stat cu instituții, există o decizie a Curții Constituționale. Îmi doresc ca motivarea să apară cât mai repede în spațiul public, în Monitorul Oficial și în funcție de asta, îmi doresc și există, din ce am perceput, disponibilitatea partidelor să corectăm legea, în funcție de, evident, de motivarea Curții Constituționale, astfel încât să asigurăm transparența funcției publice’, a spus el.

Pe 29 mai, Curtea Constituțională a decis ca declarațiile de avere și interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Cea mai rezilientă și cea mai tenace dintre națiuni. România trebuie să-și intre în rolul de lider pro-occidental în regiune