VIDEO | Resturi de avion într-o zonă rezidențială, după ce un Boeing 777 aterizează de urgență la Denver

Foto: Twitter

Un Boeing 777 United Airlines a aterizat în siguranţă sâmbătă pe Aeroportul Internaţional Denver, statul Colorado (vestul regiunii centrale a Statelor Unite), după ce motorul său drept a explodat, a anunţat Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA), în timp ce imagini dramatice arătau resturi ale avionului căzute într-o zonă rezidenţială, relatează duminică Agerpres, care citează Reuters.

Avionul cu 231 de pasageri la bord şi 10 membri ai echipajului se îndrepta spre Honolulu (Hawaii) când a trebuit să se întoarcă şi să efectueze o aterizare de urgenţă după probleme apărute la motorul din dreapta, a declarat compania aeriană.

Nu s-au înregistrat răniţi, nici în avion şi nici la sol.

Imagini postate de poliţişti din Broomfield, Colorado, arată mari resturi de avion pe pământ, inclusiv capota unui motor în faţa unei case.

O înregistrare făcută din ceea ce părea a fi interiorul avionului companiei United arăta un motor în flăcări.

Un alt videoclip pe reţelele sociale arată un nor de fum negru lăsat de un avion.

„Ceva a explodat”, se aude spunând un bărbat în videoclip.

AA şi Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) au declarat că vor investiga. NTSB a spus că a deschis o anchetă.

„Dacă găsiţi resturi, vă rugăm să nu le atingeţi sau să le mutaţi. @NTSB doreşte ca toate resturile să rămână la locul lor pentru investigaţie”, a scris departamentul de poliţie Broomfield pe Twitter.

United a anunţat că majoritatea pasagerilor zborului 328 au decolat cu o nouă cursă spre Honululu sâmbătă noapte.

Defecţiunile motorului sunt rare, dar potenţial periculoase când piese rotative străpung carcasa exterioară – eveniment cunoscut ca avarie necontenită a motorului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here