VIDEO | Reacția MAI la scandalul provocat de Christian Ciocan, amendat de colegii polițiști pentru șapte fapte

Actualizare. „În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini referitoare la o situaţie înregistrată în municipiul Bucureşti, cu referire la respectarea prevederilor rutiere, în care sunt implicaţi angajaţi din diferite structuri ale MAI, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a solicitat efectuarea de verificări pentru stabilirea datelor exacte şi pentru o informare corectă a opiniei publice. În funcţie de rezultatul acestor cercetări, vor fi dispuse măsuri legale în consecinţă”, a transmis Ministerul Afacerilor Imterne.

Știrea inițială. Sindicatul Europol a anunţat că directorul Unităţii de Politici Publice din Ministerul Afacerilor Interne, comisar şef Christian Ciocan, a fost amendat cu 6.000 de lei pentru şapte fapte, printre care intrarea pe o stradă cu accesul interzis şi faptul ca maşina pe care o conducea nu avea asigurare, iar ITP-ul era expirat, transmite News.ro.

Sindicatul Europol a menţionat că atitudinea şi comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, el recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor.

“Comisarul şef Christian Ciocan, la acest moment împuternicit director al Unităţii de Politici Publice din MAI, a încălcat legea prin şapte fapte, care au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie. Atitudinea şi comportamentul manifestat de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziţia pe care o ocupă, recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor, şi chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea”, a transmis Sindicatul Europol, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Sursa citată a menţionat că Ciocan a pătruns pe o stradă unde era indicatorul „Accesul interzis” şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze. Ulterior, agenţii de poliţie au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una dinTRE plăcuţele de înmatriculare, nu avea actele asupra şi a refuzat să respecte indicaţiile poliţistului.
Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6000 lei, iar ca măsuri complementare a fost reţinută plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile.
“Îi felicităm pe colegii Secţiei 4, pentru că nu au cedat presiunilor lui Ciocan, care le-a adresat o serie de jigniri, afirmând inclusiv faptul că nu înţelege cum îşi permit nişte agenţi să îl amendeze şi să îi ţină morală. Acest incident este dovada vie că vremurile se schimbă în sistem iar legea este aplicată indiferent că vorbim despre comisarul şef Ciocan sau despre un simplu cetăţean. Aşteptăm cu mare interes reacţia MAI cu privire la acest comportament de cea mai joasă speţă manifestat. Ruşine Christian Ciocan!”, a mai precizat Sindicatul Europol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here