VIDEO | Soldaţii ruşi se sinucid pentru a nu fi capturaţi – BFMTV

Înconjuraţi de rămăşiţele fraţilor lor de arme şi pe punctul de a fi capturaţi de armata ucraineană, mai mulţi soldaţi ruşi aleg o opţiune ireversibilă – să îşi ia viaţa, arată înregistrări video difuzate luni de postul francez de televiziune BFM TV, preluat de News.ro.

Aceste secvenţe impresionante ilustrează cruzimea conflictului în curs de desfăşurare. În timp ce Ucraina îşi continuă contraofensiva în estul teritoriului său şi încearcă prin toate mijloacele să alunge armata rusă de pe teritoriul său, BFMTV a reuşit să obţină mai multe documente video inedite care arată duritatea luptelor în curs.

Într-un prim set de imagini filmate cu o dronă, un soldat rus este înconjurat de cadavrele fraţilor săi de arme. Aflat singur în tranşee, undeva în apropiere de Bahmut, bărbatul decide să îşi ia viaţa şi întoarce arma împotriva sa. Pilotul dronei, Andrii, a declarat, pentru BFMTV, că a fost foarte şocat când a văzut aceste imagini, adăugând că nu este ceva obişnuit să vezi un rus împuşcându-se singur.

„Şi-a dat seama că niciun ajutor nu va ajunge la el şi că va muri în chinuri, în această tranşee unde erau deja îngrămădite cadavrele soldaţilor ruşi. Şi-a dat seama că urma să devină unul dintre ei”, spune soldatul ucrainean.

Nu ar fi totuşi prima dată când se întâmplă aşa ceva. Ehven, un alt pilot de dronă, a văzut şi el o astfel de scenă. Alte imagini surprinse de acest el arată un soldat rus rănit, care este singur. Şi el a ales să îşi pună capăt zilelor pentru a nu ajunge pe mâna armatei ucrainene. „Principalul motiv pentru care nu se predau este propaganda, sunt sigur. Este atât de puternică, încât poate să le întoarcă creierele acestor oameni pe dos. Ei cred, cred cu tărie că dacă îi capturăm, îi vom umili, le vom tăia capetele. Nu ştiu ce le spun ofiţerii lor, dar ei cred asta”, spune Ehven.

Contactat de BFMTV, Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la întrebările legate de cazurile de sinucidere din rândul trupelor sale..

Aceste imagini arată încă o dată dezastrul armatei Kremlinului şi consecinţele directe asupra propriilor trupe, care au fost deja documentate, inclusiv de către propriii soldaţi. În iunie, a apărut o înregistrare video nedatată şi neoficială care arată soldaţi ruşi împuşcând presupuşi dezertori, reaminteşte BFM TV.

Un portret al lui Valeri Zorkin, președintele Curții Constituționale a Rusiei. De 20 de ani, în slujba lui Putin și esențial pentru regim

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here