VIDEO | Surse din GUR afirmă că cei doi polițiști uciși în atentatul din Moscova luptaseră în #Ucraina

Sursa foto: khaama.com

Surse din serviciul ucrainean de informații militare (GUR) au afirmat miercuri că cei doi ofițeri de poliție ruși uciși într-un atentat la Moscova, în această dimineață, au luptat în Ucraina și, mai concret, au torturat prizonieri de război ucraineni, relatează EFE, citată de Agerpres.

Surse din GUR au declarat pentru diverse publicații ucrainene, între care agenția de știri Interfax și ziarul online Kyiv Post, că atacul a fost comis de un locuitor al Moscovei care se opunea Kremlinului.

”În jurul orei 1:00, un rezident local, într-un gest de dezacord față de politicile agresive ale Kremlinului, a ucis doi membri ai forțelor de securitate ruse. Apropiindu-se de o mașină de poliție parcată lângă un comisariat, bărbatul a aruncat un dispozitiv exploziv pe geam, provocând o explozie”, au declarat sursele.

Cei doi ofițeri ”participaseră la războiul împotriva Ucrainei și, în special, torturaseră prizonieri de război”.

Pe lângă moartea celor doi ofițeri, alți doi polițiști au fost ”spitalizați cu răni grave”, potrivit declarațiilor surselor GUR care nu au oferit detalii cu privire la posibila lor implicare în atac.

Conform autorităților ruse, doi ofițeri de poliție rutieră și un civil au fost uciși miercuri dimineață devreme într-un atac cu bombă în sudul Moscovei, acesta fiind al doilea atac de acest gen din capitala rusă în ultimele trei zile.

Luni, șeful de operațiuni al Statului Major General rus, Fanil Sarvarov, a fost ucis într-un atac cu mașină-capcană la mică distanță de locul atacului de miercuri, în același cartier din sudul Moscovei, potrivit Comitetului de Anchetă al Rusiei, care a atribuit într-o primă fază atacul serviciilor secrete ucrainene.

Cum folosesc experții pro-Kremlin „Teoria Haosului” pentru a justifica războiul Rusiei împotriva Ucrainei