VIDEO | Talibanii cuceresc cel mai important post de la frontiera cu Iranul

Sursa: Pixabay

Talibanii au anunţat vineri că au cucerit Islam Qala, un post de frontieră cu Iranul, cel mai important în Afganistan, situat în provincia Herat (vest), şi că o ofensivă continuă în ţară, relatează AFP, preluată de News.ro.

”Postul de frontieră Islam Qala se află sub controlul nostru total şi-l vom pune în funcţiune azi”, a declarat AFP un purtător de cuvânt taliban, Zabihullah Mujahid.

Islam Qala este unul dintre cele mai importante puncte de trecere a frontierei în Afganistan – tranzitat de cea mai mare parte a comerţului legal între cele două ţări.

El este al doilea post de frontieră important cucerit de talibani de la începutul unei ofensive-fulger, pe care au lansat-o la începutul lui mai, când Statele Unite au lansat ultima fază a retragerii lor din Afganistan.

Retragerea americană din Afganistan urmează să se încheie la 31 august, a anunţat joi preşedintele american Joe Biden, care subliniat că nu este ”inevitabil” ca ţara să cadă pe mâna talibanilor.

Insurgenţii au cucerit luna trecută Shir Khan Bandar, principalul post de frontieră între Afdganistan şi Tadjikistan.

Aproximativ 1.000 de militari afgani au fugit atunci în Tadjikistan, în urma unor confruntări armate intense.

Asasinarea lui Jovenel Moise, detalii noi. Un comando de 28 de atacatori a luat parte la misiune

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here