Vineri au loc cele mai ample demonstrații din istorie împotriva schimbărilor climatice

De la Londra la New York City şi de la Perth la Paris, activiştii climei vor participa vineri la o grevă globală, demonstraţiile fiind aşteptate să fie cele mai ample din istorie, transmite News.ro, care citează Reuters.

Greva globală pentru climă este a treia într-o serie de demonstraţii la nivel mondial organizate de elevi şi este condusă de Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani.

La demonstraţiile din această lună nu participă numai elevi, ci şi organizaţii de muncă şi umanitare, organizaţii de mediu şi angajaţi ai unora dintre cele mai mari branduri.

Potrivit elevei suedeze Thunberg, care se află la New York înaintea Summitului pentru Acţiune în Domeniul Climei al Naţiunilor Unite, care va avea loc pe 23 septembrie, aproximativ 4.638 de evenimente sunt organizate în 139 de ţări.

Prin intrarea în grevă pe 20 septembrie şi 27 septembrie, în mai multe ţări, protestatarii speră să pună presiune pe politicieni şi autorităţi pentru a acţiona în problemele legate de climă.

Într-o opinie exprimată la CNN, adolescenta Katie Eder, co-fondatoare şi director executiv al Coaliţiei Viitorului (Future Coalition), a afirmat că schimbările climatice „sunt focul de avertisment pe care liderii politici americani se fac că nu îl văd”.

„Vineri, facem grevă pentru un Nou Acord Verde; pentru oprirea imediată a proiectelor cu combustibili fosili pe pământul indigenilor; pentru dreptatea mediului; pentru protejarea şi refacerea naturii; şi pentru agricultura durablă. Facem grevă pentru noi înşine, pentru prietenii şi familia noastră, pentru copiii care trăiesc peste drum de noi. Facem grevă pentru că trebuie să o facem”, a afirmat adolescenta de 19 ani.

Prima grevă globală pentru climă

În luna martie, peste 1,6 milioane de oameni au participat la prima Grevă Globală pentru Climă,  pentru a cere acţiuni transformatoare în criza climei.

Mişcarea globală a tineretului a cerut adulţilor să li se alăture de această dată, iar mulţi au spus că vor răspunde acestei chemări.

Peste 1.500 de angajaţi ai Amazon au promis că vor participa, iar angajaţi ai Microsoft au spus la rândul lor că se vor alătura protestului.

Microsoft Workers 4 Good a scris pe Twitter în această lună: „Angajaţii Microsoft se vor alătura milioanelor de oameni din jurul lumii prin participarea la greva globală pentru climă a tinerilor de pe 20 septembrie, pentru a cere sfârşitul erei combustibililor fosili”.

Brandul de haine Patagonia a anunţat că va opri vineri activitatea, pentru a permite angajaţilor să se alăture grevei. Magazinele Patagonia din Italia şi Olanda vor fi închise pe 27 septembrie, iar cele din Elveţia pe 28 septembrie.

Între organizaţiile de muncă care participă la protest se numără Maritime Union of Australia, care a anunţat că 380 de angajaţi ai Hutchison Ports, din portul Botany din Sydney, vor opri lucrul vineri, de la  ora locală 10 a.m. la 2 p.m., pentru a participa la greva pentru climă, în timp ce Trades Union Congress (TUC) din Marea Britanie a cerut membrilor săi să susţină aceste proteste.

În Victoria, Australia, elevii şi angajaţii din sectorul public sunt încurajaţi să facă grevă.

În New York City, 1,1 milioane de elevi vor putea să nu meargă la şcoală vineri, primăria anunţând că nu va penaliza elevii care participă la grevă, dar a arătat clar că elevii au nevoie de acordul părinţilor.

„New York-ul susţine tinerii. Ei sunt conştiinţa noastră”, a scris primarul Bill de Blasio pe Twitter.

Thunberg, invitată la summitul ONU

Oamenii vor demonstra în Manhattan de la ora 12 p.m., când o serie de tineri activişti pentru climă vor susţine discursuri, inclusiv Thunberg, care a navigat până la New York pentru a participa la UN Climate Action Summit.

Thunberg a avut nevoie de 15 zile pentru a travera Atlanticul, de la Plymouth, în Marea Britanie, la New York City. Ea a călătorit cu o ambarcaţiune cu emisii zero, pentru a reduce impactul călătoriei asupra mediului, potrivit unui comunicat al echipei sale.

Adolescenta, care în luna august a început să protesteze singură în faţa Parlamentului suedez, în fiecare vineri, a devenit imaginea unei mişcări a activiştilor tineri pentru climă.

În această săptămână, Thunberg s-a întâlnit cu fostul preşedinte Barack Obama şi a spus politicienilor americani că nu fac destule eforturi pentru a combate schimbările climatice.

Thunberg a fost invitată să vorbească la summitul ONU de către secretarul general al Naţiunilor Unite Antonio Gutteres, care a cerut şefilor de guverne să nu vină cu discursuri ci cu planuri pentru ceea ce a numit o urgenţă climatică.

Ce țări nu vor fi invitate la summit

Potrivit Financial Times, economii majore, precum Australia şi Japonia, nu vor fi invitate să vorbească la summit deoarece continuă să sprijine industria cărbunelor, ceea ce intră în contradicţie cu obiectivele lui Gutteres.

Tratatul de la Paris, semnat în 2015 de 195 de ţări, obligă guvernele să limiteze creşterea temperaturilor globale la „mult sub” 2 grade Celsius şi să tindă către 1,5 rade Celsius. Statele Unite s-au retras din acordul de la Paris în 2017.

În 2017, Obama a criticat decizia lui Trump, afirmând într-un comunicat că acordul re rolul să „protejeze lumea pe care o lăsăm copiilor noştri”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here