Dezastru la cărțile de muncă. Violeta Alexandru: Situaţia scanării este foarte gravă. 5 milioane sunt imposibil de rescanat

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Situaţia scanării cărţilor de muncă este foarte gravă, iar reluarea scanării unui număr de 5 milioane de cărţi de muncă este imposibilă în prezent, a declarat miercuri ministrul desemnat al Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, în cadrul audierilor parlamentare, anunță Agerpres.

Legat de scanarea cărţilor de muncă, vă informez că lucrurile sunt foarte grave. Este imposibil de rescanat un număr de până în 5 milioane de carnete de muncă în acest moment. Au durat ani scanările şi s-au făcut prost. De aceea caut soluţii, ca de exemplu accesul la baza de date de la Finanţe, care să suplinească acest gol pe care l-am găsit de la miniştrii care n-au fost interesaţi de rezolvarea problemei”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul desemnat pentru Muncă a apreciat că reluarea procedurii de scanare a carnetelor de muncă ar dura ani de zile.

Eu îmi pot asuma să reîncep scanarea, dar nu mă pot minţi singură, e vorba de a solicita unor oameni să aducă înapoi carnetele de muncă – aşa ceva va dura ani de zile. Eu caut soluţii pentru pensionari pentru perioada următoare şi de aceea aveţi explicaţia pentru care mă zbat, ca între instituţiile Ministerului Muncii şi cele de la Finanţe să existe o comunicare între bazele de date, care să acopere eşecul proiectului de scanare, pentru care trebuie să răspundă miniştrii de dinaintea mea”, a afirmat declarat Violeta Alexandru. 

2 COMENTARII

  1. Bună ziua, are cartea de muncă la el, poate să o scaneze acasă dacă are ce-i trebuie și poate să trimită scanarea pe email-ul indicat de Casa locală de pensii. Ce părere aveți ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here