Vlad Pascu, urmărit penal / Propunere de arestare pentru 30 de zile pentru mama sa

Foto: INQUAM / Octav Ganea

Autorul tragicului accident de la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, Vlad Pascu, este urmărit penal pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri, în dosarul în care au avut loc mia multe percheziţii în Capitală. De asemenea, procurorii propun arestarea preventivă pentru 30 de zile a mamei sale, acuzată de influenţare a declaraţiilor, precum şi a altor trei persoane implicate în traficul de droguri, transmite News.ro.

”S-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, arestat preventiv într-o altă cauză,  pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, trafic de droguri de mare risc şi punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri.  S-a reţinut că inculpatul a cumpărat, în mod repetat astfel de substanţe, în vederea consumului propriu, dar  şi pentru a le pune la dispoziţia altor consumatori, cu ocazia unor petreceri private, organizate la domiciliul său”, a anunţat DIICOT vineri într-un comunicat.

Cel la care face referire comunicatul DIICOT este Vlad Pascu, care a fost adus joi de la Constanţa, unde se afla în arest preventiv  în urma accidentului, la Bucureşti, fiind audiat la DIICOT alături de părinţii săi.

”La data de 14.09.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Structura Centrală  au dispus, în două cauze penale, reţinerea a  4 inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de un inculpat, astfel: Într-o cauză, s-a dispus măsura reţinerii faţă de 3 inculpaţi,  cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, deţinere de droguri de risc şi de mare risc în vederea consumului propriu şi  nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. S-a reţinut că, în perioada ianuarie-septembrie 2023, inculpaţii, în mod repetat, au deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc. Din cercetări a rezultat faptul că doi dintre inculpaţi s-au manifestat ca sursă principală de aprovizionare pentru cel de al treilea, care a achiziţionat cantităţi mai mari, pe care ulterior le-a comercializat sub formă de doze. În cea de a doua cauză instrumentată, s-a dispus reţinerea unei inculpate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de influenţare a declaraţiilor”, aminteşte DIICOT.

Conform procurorilor, din cercetări a rezultat faptul că, în mod conştient şi deliberat inculpata – care este mama lui Vlad Pascu, Miruna Pascu – ”a exercitat  presiuni de natură să constrângă moral  o persoană, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor  sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii  de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”.

Cu privire la un al treilea inculpat, cercetat  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, anunţă DIICOT referitor la tatăl lui Vlad Pascu, Mihai Pascu.

DIICOT propune arestarea preventivă pentru 30 de zile a altor trei persoane din cercul lui de apropiaţi, doi fiind  sursă principală de aprovizionare pentru cel de al treilea, care a achiziţionat cantităţi mai mari, pe care ulterior le-a comercializat sub formă de doze. O propunere similară a fost formulată şi pentru Miruna Pascu.

”În cursul acestei zile a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile”, informează DIICOT.

În urma celor 11 percheziţii domiciliare efectuate în cadrul acestei operaăiuni, denumită ”Hydra”, au fost descoperite şi ridicate cantitatea de aproximativ un kilogram canabis, o fiolă de fentanyl de 10 mililitri, un grinder, o cutie de lemn cu urme de materie vegetală, 76 de cartuşe de vânătoare, deţinute ilegal, 12.500 de lei, 3 telefoane mobile şi diverse arme albe (cuţite, săbii, macete).

Cazul accidentului mortal de la 2 Mai | Mama șoferului drogat, reținută. Tatăl ar fi fost plasat sub control judiciar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here