Volkswagen începe Marea Electrificare, ca să lase Dieselgate în urmă

Germanii de la Volkswagen au prezentat la Salonul Auto de la Frankfurt mașina care anunță noua eră a companiei. Este vorba de ID.3, un automobil compact, cu cinci uși, 100% electric și 100% ecologic.

Este prima mașină complet electrică, produsă în masă de Volkswagen. De asemenea, este prima mașină din lume neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. Gigantul din Wolfsburg a susținut că acest lucru a fost posibil deoarece numai energie verde este folosită pentru producerea bateriilor și mașinii în sine.

Presa de specialitate au găsit deja câteva asemănări între noul ID.3 și vechea Broscuță, mașina care a făcut din Volkswagen unul dintre cei mai mari producători auto din lume. Ambele vehicule au motorul în spate și tracțiune spate, au spațiul interior mai mare decât s-ar crede la prima impresie și au vocația de a fi „mașini populare”.

Volkswagen își dorește ca cea mai ieftină versiune a ID.3 să aibă un preț de pornire sub 30.000 de euro, în speranța că mai mulți oameni vor renunța la combustia internă pentru baterii. Până acum, compania germană a înregistrat 30.000 de precomenzi.

ID.3 marchează început erei electrice la Volkswagen

În versiunea cea mai ieftină, ID.3 ar urma să aibă o autonomie de până la 330 de kilometri cu o singură încărcare a bateriei. În timp ce, în varianta cea mai scumpă, autonomia va ajunge la 550 de kilometri. Un încărcător rapid va putea oferi suficient curent pentru 290 de kilometri de condus în doar 30 de minute.

„Mașina vizionară”, așa cum a numit Volkswagen noul produs, ar urma să ajungă în garajele primilor clienți la mijlocul anului viitor.

ID.3 este prima mașină dintr-o familie mai mare, care va cuprinde un SUV, o furgonetă care va prelua spiritul celebrei dubițe VW adorate de hipioți, un sedan și decapotabilă pentru plajă, toate electrice.

Volkswagen a schimbat foaia și a început să investească în mobilitate electrică după scandalul Dieselgate, când firma a fost prinsă că păcălește testele de poluare ale unor mașini pe motorină. Compania germană a plătit cel puțin 18 miliarde de euro în amenzi, dar multe procese sunt încă pe rol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here