Nu vrei ca hoții să-ți intre în casă? Încuie ușile. Vrei să ții rușii departe? Blochează-le accesul la aeroport, notează o analiză CEPA.
<< Când Rusia invadează alte națiuni, trimite mai întâi parașutiști și comandouri pentru a captura un aeroport major din țara-țintă, subliniază cercetătorii Kevin Stringer și Heather Gregg, într-un eseu publicat anul trecut pentru Modern War Institute de la West Point.
La fel cum hoții tind să respecte un modus operandi, așa procedează și Moscova atunci când vrea să ocupe o altă țară. Autorii au menționat: „Plasarea forțelor convenționale la granițele țării-țintă pentru a amplifica presiunea politică și pentru a se organiza în vederea invaziei”; „Infiltrarea unităților de operații speciale (Spețnaz) pentru a pregăti și a conduce incursiunea; capturarea unui aeroport strategic prin unități aeropurtate; și trimiterea de forțe de asalt suplimentare pentru a securiza zona de luptă și a decapita guvernul național în colaborare cu unitățile de operații speciale deja inserate”.
De obicei, tactica aceasta funcționează, dar nu mereu. Cea mai de succes dintre aceste operațiuni a fost capturarea Aeroportului Ruzině din Praga (acum Aeroportul Václav Havel) în august 1968, când 250.000 de militari din Pactul de la Varșovia au înăbușit Primăvara de la Praga.
Operațiunea „Dunărea” a început cu aterizarea discretă a unui avion de transport civil sovietic, la Ruzine. Acesta a descărcat 100 de parașutiști care au capturat aeroportul, permițând valurilor de avioane cargo să aducă și mai mulți militari și vehicule. Parașutiștii au avansat rapid spre Praga, capturând clădiri guvernamentale, militare și mass-media, în așteptarea ajutorului din partea coloanelor blindate care traversau granița. Rezultatul a fost ocuparea Cehoslovaciei cu un număr remarcabil de scăzut de victime militare și civile pentru o operațiune atât de masivă.
Aterizarea din decembrie 1979 pe Aeroportul Kabul a avut succes, dar a fost mult mai sângeroasă: a reușit în cele din urmă în misiunea sa de asasinare a președintelui afgan, Hafizullah Amin, costând însă viața a sute de militari afgani și din comandourile sovietice. În februarie 2014, comandourile Spețnaz – care au acționat sub forma „omuleților verzi”, adică în uniforme fără semne de identificare – au capturat, de asemenea, două aerodromuri în Crimeea, în cadrul anexării aproape fără vărsare de sânge a peninsulei de către Moscova.
De cealaltă parte a spectrului, aterizarea Rusiei din 2022, pe Aeroportul Hostemel, a fost un exemplu tipic de cum să nu efectuezi un asalt aerian. Informațiile au fost slabe. Nu au existat suprimarea apărării aeriene ucrainene și sprijin aerian apropiat pentru parașutiștii aflați în inferioritate. Numeroase elicoptere rusești au fost doborâte, nu s-au putut aduce întăriri pe calea aerului, iar coloanele blindate nu au reușit să-i ajute la timp pe cei 300 de parașutiști.
Dacă aeroportul ar fi fost slab apărat, operațiunea ar fi trebuit să fie o acțiune rapidă și ușoară pentru a obține un cap de pod aerian în apropierea Kievului, de unde trupele ar fi putut captura rapid capitala Ucrainei. În schimb, atacatorii au fost curând asediați de întăriri ucrainene, mulți fiind uciși, iar supraviețuitorii retrăgându-se.
În termeni strategici, aceste asalturi asupra aeroporturilor nu erau vitale. În toate cele patru operațiuni, Rusia dispunea de o copleșitoare putere terestră și aeriană care ar fi putut ocupa națiunea-țintă indiferent de aeroporturi. În mare parte, inamicul nu a putut sau nu a vrut să opună o rezistență semnificativă.
Ceea ce este interesant este ceea ce se întâmplă atunci când inamicul ripostează, așa cum s-a întâmplat în bătălia pentru Aeroportul Hostomel. Rușilor din 2022 li s-a reamintit lecția primită de parașutiștii germani în 1941, când au aterizat pe Creta: asalturile aeriene împotriva țintelor apărate sunt de obicei sângeroase și periculoase.
Ceea ce este și mai remarcabil este faptul că aeroportul era păzit doar de aproximativ 200 de recruți ucraineni și trupe din spatele frontului, care, totuși, au reușit să reziste până când au sosit întăririle. Chiar dacă parașutiștii ruși nu au deținut un avantaj numeric mare, erau mai bine instruiți și ar fi putut – teoretic – să beneficieze de un sprijin aerian generos care probabil i-ar fi ajutat să câștige bătălia. Simplul fapt de a oferi un nivel minim de rezistență organizată a fost suficient pentru a expune defectele din planificarea, tactica, din comanda și controlul rusești.
Lecția de aici nu este aceea că vecinii Rusiei — cum ar fi statele baltice și Georgia — pot învinge o invazie rusă. Lecția este că pot împiedica etapa inițială a unei invazii ruse prin apărarea aeroporturilor lor, în special a celor apropiate de capitalele lor.
Nici măcar nu ar fi necesar un efort imens. În 1984, Elveția a creat un regiment special de apărare a aeroportului pentru a păzi Aeroportul Zurich, format din 3.400 de soldați în rezervă, capabili să se desfășoare în două ore. Chiar și armatele mici ar trebui să fie capabile să plaseze o companie sau două la un aeroport major, cu arme antiaeriene ușoare, precum și cu vehicule și obstacole pentru a bloca piste de decolare și aterizare.
Acest lucru nu va împiedica un atac rusesc dacă Moscova decide să invadeze. Dar complică planurile Kremlinului, poate suficient pentru un pic de descurajare. După cum ar spune poliția, cel mai bun mod de a preveni un jaf este să nu-i faci hoțului viața ușoară. Pentru a ține Rusia departe de proprietatea ta, păzeșteți-ți aeroportul. >>
