Zelenski cere Occidentului sisteme Patriot şi să dea dovadă de ”voinţă politică” în urma atacului de joi, de la Kiev

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi Occidentului să aibă ”voinţa politică” de a ajuta Ucraina să înfrunte Rusia, în urma unui atac de amploare joi dimineaţa la Kiev, relatează AFP.

”Această teroare continuă zi şi noapte. Este posibil să i se pună capăt mulţumită unităţii mondiale (…). Acest lucru este întru totul posibil dacă partenerii noştri dau dovadă de o voinţă pollitică suficientă”, declară Volodimir Zelenski într-o postare pe reţele de socializare, potrivit News.ro.

 

El cere mai ales ”apărare antiaeriană” – sisteme de tip Patriot.

 

Ucraina a anunţat că a doborât joi, în zori, 31 de rachete ruseşti care vizau Kievul – primul atac de amploare împotriva capitalei ucrainene de la 7 februarie -, după ce Moscova a ameninţat să răzbune bombardamente pe teritoriul rus.

”Toate rachetele au fost doborâte în regiunea Kiev”, anunţă Forţele Aeriene ucrainene, precizând este vorba despre două rachete balistice de tip Iskander şi Kinjal şi 29 de rachete de croazieră, trase de la bordul unor bombardiere strategice.

Potrivit preşedinţiei ucrainene, 13 civili au fost răniţi în mai multe cartiere din Kiev.

Fragmente de rachetă au cauzat pagube şi victime la fiecare bombardament.

Acest prim atac de amploare la Kiev – şi în regiunea în care se află capitala ucraineană – din ianuarie intervine în contextul în care Ucraina şi-a multiplicat atacurile mai ales în regiunea rusă de la frontieră Belgorod, semnalând astfel Kremlinului că teritoriul rus nu este ferit de război.

Oficiali ruşi, cu Vladimir Putin în frunte, s-au angajat să răzbune aceste atacuri.

Joi dimineaţa, guvernatorul regiunii ruse Belgorod Viaceslav Gladkov a anunţat că au avut loc noi atacuri aeriene, soldate cu cinci răniţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here