Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski salută luni progrese, la o zi după negocieri la Geneva între americani, ucraineni şi europeni, însă estimează că este nevoie de ”mult mai mult” pentru a se ajunge la o ”pace reală” cu Rusia, relatează AFP, preluată de News.ro.
”În etapele pe care le-am coordonat cu partea americană, am reuşit să includem puncte extrem de sensibile”, anunţă într-o conferinţă virtuală, în Suedia, Volodimir Zelenski.
”Sunt etape importante, dar pentru a ajunge la o pace reală trebuie mult mai mult”, a adăugat el.














