Zelenski susţine că ucrainenii au preluat iniţiativa în Marea Neagră, obligând flota rusă să se retragă

Sursa: Wikipedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat joi că ţara sa a preluat iniţiativa în Marea Neagră, cu ajutorul dronelor maritime, şi a obligat flota militară rusă să se retragă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Pentru prima dată în lume, în Marea Neagră a început să acţioneze o flotă de drone maritime – o flotă ucraineană”, a scris Zelenski în aplicaţia de mesagerie Telegram. „Am reuşit să preluăm iniţiativa de la Rusia în Marea Neagră”, a adăugat el.

Liderul de la Kiev a reamintit că Rusia a blocat porturile maritime ucrainene încă din primele zile ale invaziei ruse în Ucraina şi a deteriorat infrastructurile portuare şi de export al cerealelor, perturbând pieţele alimentare la nivel mondial. Însă – a arătat el – pe parcursul conflictului Ucraina a schimbat echilibrul de putere.

Zelenski a mulţumit Turciei, Bulgariei, României şi Republicii Moldova pentru sprijinul la Marea Neagră. „Am reuşit să arătăm că cooperarea între ţările din regiunea Mării Negre, cu sprijinul partenerilor, poate readuce stabilitatea pe piaţa alimentară mondială”, a spus el la o întrunire a reprezentanţilor ţărilor din zona respectivă. „Am reuşit să asigurăm o astfel de protecţie părţii de vest a Mării Negre, care permite acum funcţionarea coridoarelor noastre maritime de export. Regiunea Dunării dobândeşte de asemenea o importanţă mai mare – este critică şi pentru securitatea globală”.

După ce Rusia s-a retras în iulie din acordul mediat de ONU şi Turcia, care asigura libera trecere a cerealelor ucrainene, Ucraina – unul din cei mai mari producători şi exportatori de cereale din lume – a stabilit în august un coridor alternativ, reuşind să exporte astfel patru milioane de tone de mărfuri, conform unor date prezentate de Zelenski.

Rusia şi-a intensificat atacurile cu drone asupra porturilor maritime ucrainene şi a infrastructurii cerealiere, însă Ucraina a atacat cu drone navele ruseşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here