Ziua în care madam Firea s-a ocupat cu geopolitica României

Se dă următoarea propoziție simplă: Gabriela Firea face geopolitică. Se emite următoarea supoziție inutilă: Gabriela Firea face geopolitică fără să aibă habar că face geopolitică. De ce? Fiindcă l-a invitat – deși se jură că nu – pe Ion Ceban, primarul Chișinăului, într-o vizită la București.

Dacă în locul lui Ceban (fost purtător de cuvânt al agitatului și agitatorului Igor Dodon) ar fi fost ex-edilul Dorin Chirtoacă, gestul Gabrielei Firea n-ar fi avut scăpărici geopolitic. De ce? Fiindcă Chirtoacă nu a fost cocoțat pe funcție cu finanțări masive ale Rusiei, cum este cazul lui Ion Ceban. Sub comanda lui Ceban, păpușa-ventriloc a lui Dodon, care la rândul lui este omul-cu-baterii al Kremlinului, Primăria Chișinău nu mai este o simplă primărie, ci o gheretă geopolitică a Moscovei. La fel cum Chișinău nu este pur și simplu doar capitala Republicii Moldova, ci și inima unionismului din Republica Moldova. Așadar, când îl inviți la București pe Ceban, nu îl inviți pe primarul Ion Ceban, ci îți trece pragul o tolbă umblătoare a Rusiei. Pe scurt, dă prost – prost spre dubios – în poze.

Cât privește pasiunile lui Ceban, printre ele se numără și hobby-ul de-a trata România ca pe inamicul nr. 1 pentru statalitatea Republicii Moldova – nu neapărat pe filiera aiurelii sovietice a „moldovenismului”, ci în heirupul lui Igor Dodon de-a huli „ingerințele” frațîlor fașîști de peste Prut.

Acum, ce să zic? Într-o Europă ideală, statalitatea Republicii Moldova ar fi fost demult clasată drept o relicvă de tristă amintire a Pactului Ribbentrop-Molotov, drept un stat artificial ținut captiv într-un culoar de contrabandă între paradisul transnistrean al crimei organizate și piețele negre din UE.

Revenind, caută cumva madam Firea să intre în grațiile lui Ceban și-a business-camarilei din jurul acestuia? Caută madam Firea o cheiță de acces spre omul de afaceri Victor Țăulean, cumnatul lui Ion Ceban, care deține câteva companii de colectare a datoriilor în București?

Cert este că invitația pe care Gabriela Firea încearcă să o ascundă sub preș plutește cu naturalețe, ca o mâzgă, în apele și așa tulburi (ba, pe alocuri, proruse) ale clasei politice de la București în relația cu Republica Moldova. Confuzia voită și tehnica struțului au caracterizat în ultimii trei ani „strategia” României pe acest dosar. Un dosar care, prin amploarea lui identitară și prin recursul la istorie, ar trebui să fie proba noastră supremă de relevanță în relațiile internaționale. Și atunci, cum să ne mai mire că răsar în glastră diletanți precum Dragoș Tudorache, raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European, și scapă ditamai năzbâtia pe gură, oferindu-se să dea „o mână de ajutor consistentă” Guvernului socialist de la Chișinău? Ajutor cui? Unui guvern care caută reșaparea guberniei din epoca Voronin?

Detaliu de frescă: în timp ce Ion Ceban își fixa coatele pe masă la întâlnirea cu primarii sectorului 1 și 6, iar Firea dădea din colț în colț ca să nu apară în vreo știre alături de încruntatul edil basarabean, ministrul de Externe Bogdan Aurescu îi arăta cartonașul galben omologului său de la Chișinău, Aureliu Ciocoi, precizându-i că „sprijinul României, inclusiv financiar, nu va putea continua în parametrii preconizați, urmând a fi reorientat”. În sfârșit, un gest de trezie!

Nu sunt prea multe de spus. Dar aștept cu nerăbdare întâlnirile revoluționare pe care Gabriela noastră, amazoana ruinelor RADET, le va stabili cu liderul separatiștilor din Donețk și apariția ei vijelioasă la un summit NATO, șoptindu-i „Psssttt! Psssttt!” presei internaționale.