Lukaşenko anunţă că va pleca odată cu Constituţia

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat, vineri, că va renunţa la postul său după ce noua Constituţie va fi adoptată, relatează agenţia de ştiri Belta, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

„Nu voi lucra cu voi ca preşedinte în baza noii Constituţii”, a spus Lukaşenko, fără a specifica când anume va veni acest moment, dar a subliniat necesitatea amendamentelor constituţionale şi ajustării puterii prezidenţiale.

Belarus a fost zguduit de luni de proteste antiguvernamentale după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi-a proclamat victoria în alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care opozanţii săi susţin că au fost fraudate. Lukaşenko neagă însă această acuzaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here