Lupta contra morții ia o pauză în fiecare zi la ora 13. La acea oră, doctorii de la secția de terapie intensivă a Policlinicii San Donato telefonează rudelor a 25 dintre pacienții cu coronavirus în stare gravă, toți sedati și cu tuburi care îi ajută să respire, pentru a le transmite noutăți familiilor acestora, descrie Reuters dramele inimaginabile cu care se confruntă medicii din prima linie a spitalelor din Italia.
Ora prânzului era pentru vizite la acest spital din Milano. Dar acum, când Italia înfruntă explozia coronavirus care a ucis deja peste 2.000 de oameni, nici un vizitator nu poate intra. Și nimeni în Italia nu-și mai părăsește casa.
Când doctorii fac apelurile, încearcă să nu dea speranțe false: Ei știu că unul din doi pacienți la terapie intensivă bolnav cu boală cauzată de virus cel mai probabil va muri.
“Trebuie să luăm în calcul dacă pacienții în vârstă au familii care pot să-i îngrijească după ce părăsesc secția de terapie intensive, pentru că vor avea nevoie de ajutor”, spune Marco Resta, director adjunct la secția de terapie intensive la Policlinică San Donato.
“Chiar și dacă nu există o șansă”, spune el, trebuie să “privești pacientul în față și să-i spui, “Totul este bine”. Și această minciună te distruge”.
Cea mai devastatoare criză în Italia după Al Doilea Război Mondial forțează doctorii, pacienții și familiile acestora să ia decizii pe care Resta, fost doctor militar, spunea că nu le-a întâlnit nici în război.
Până Luni, 16 Martie, 2.158 oameni au murit și 27.980 au fost infectați de coronavirus în Italia – ambele numere fiind pe locul secund, ca număr de oameni decedați, respectiv cazuri apărute, după China.
Resta spune că 50% din cei cu COVID-19 care sunt acceptați la terapie intensivă în Italia, mor, comparativ cu o rată uzuală a mortalității între 12% și 16% în secții similare din restul țării (n.r. cu alte boli).
Doctorii au avertizat că nordul Italiei – unde sistemul de sanitate universal este clasificat ca unul dintre cele mai eficiente din lume – este un prevestitor al crizelor pe care boala le aduce în jurul lumii. Focarul, care a lovit regiunile nordice Lombardia și Veneția la început, a schilodit rețeaua locală de spitale, punând secțiile de terapie intensive sub un stres uriaș.
În peste trei săptămâni, 1135 oameni au avut nevoie de terapie intensivă în Lombardia, dar regiunea are numai 800 paturi de terapie intensivă, conform lui Giacomo Grasselli, directorul secției de terapie intensivă a spitalului Policlinico din Milano, care este separată de cea de la San Donato. Grasselli coordonează toate secțiile de terapie intensivă din spitalele de stat din Lombardia.
Astfel de dileme nu sunt noi în domeniul medicinei. Atunci când tratezi pacienți cu dificultăți de respirație, doctorii de la terapie intensivă întotdeauna evaluează șansele de recuperare înaintea intubării – o procedură invazivă care presupune introducerea unui tub în gură și mai departe pe gât și căile respiratorii.
Dar aceste numere mari înseamnă că doctorii trebuie să aleagă mai des și mai rapid cine merită o șansă mai mare de supraviețuire – un triaj care este în mod special complicat într-o țară catolică ce nu permite moartea asistată și unde populația este, conform statisticilor Eurostat, cea mai îmbătrânită din Europa, cu aproape o persoană din patru cu vârsta de 65 ani sau peste.
“Nu suntem obișnuiți cu decizii atât de drastice”, spune Resta, un doctor anestezist în vârstă de 48 de ani.
Doctorii italieni spun că atât de mulți pacienți în vârstă, bolnavi cu COVID-19, se prezintă cu probleme respiratorii, încât ei nu pot să-și asume un risc cu cei care au o speranță scăzută de recuperare.
Alfredo Visioli a fost un astfel de pacient. Când a fost diagnosticat, bătrânul de 83 de ani din Cremona trăia o viață activă acasă, împreună cu un ciobănesc german, Holaf, pe care familia i-l oferise. Avea grijă de soția sa în vârstă de 79 de ani, Ileana Scarpanti, care suferise un infarct acum doi ani, spune nepoata lui, Marta Manfredi.
La început, el a avut numai febră intermitent, dar după două săptămâni după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, a dezvoltat fibroză pulmonară – o boală rezultată din faptul că țesutul pulmonar s-a deteriorat, ceea ce face tot mai grea respirația normală.
Doctorii de la spitalul din Cremona, un oraș de aproximativ 73.000 de persoane din regiunea Lombardia, au avut de ales dacă să-l intubeze pentru a-l ajuta să respire.
“Au spus că nu are sens”, a spus nepoata lui. Ar fi vrut să-i strângă mâna bunicului ei, mărturisește ea, în timp ce el era într-un somn indus de morfină, înainte să moară.
Acum Manfredi este îngrijorată de bunica ei. Ileana s-a îmbolnăvit și ea cu COVID-19 și este în spital, deși răspunde bine la masca de oxigen care o ajută să respire. Nimeni nu i-a spus însă Ilenei că soțul ei a murit.
Graselli, coordonatorul secțiilor de terapie intensivă din Lombardia, credea că, până acum, toți pacienții cu o șansă rezonabilă de recuperare și având o calitate acceptabilă a vieții, au fost tratați.
Dar, a adăugat el, această abordare este sub presiune: “Înainte, pentru unii oameni am fi spus ”să le dăm o șansă pentru câteva zile”. Acum însă trebuie să fim mai stricți.”
Triajul acesta se întâmplă și în afara spitalelor. Unele spitale au închis accesul, lucru care a însemnat că “unii oameni au murit acasă”.
Carantina generală din Italia aduce stres emoțional celor care suferă. Membrii familiilor nu au voie să călătorească cu ambulanțele, iar secțiile de coronavirus nu permit accesul nimănui care nu este doctor sau pacient.
Un doctor, nu o rudă, este adesea ultima persoană pe care un bolnav de COVID-10 o vede înainte să moară.
