Bilanţul victimelor inundaţiilor din vestul Europei a depăşit 170 şi mulţi oameni sunt încă daţi dispăruţi, astfel că acest număr ar putea să crească în continuare, transmite News.ro.
Rezidenţii din cele mai afectate regiuni ale Germaniei şi Belgiei au început operaţiunile cu curăţare a cartierelor, după ce apele s-au mai retras.
Totuşi, inundaţiile continuă să facă ravagii în alte părţi ale Europei.
Cel puţin 143 de oameni au murit în Germania, inclusiv patru pompieri. Cea mai afectată parte a fost nordul.
În Belgia, armata a fost mobilizată în patru din cele zece provincii ale ţării pentru a ajuta la operaţiunile de salvare şi evacuare. Prim-ministrul Alexander De Croo a declarat 20 iulie zi de doliu naţional. El a spus că inundaţiile, în care au murit 27 de oameni, ar putea fi „cele mai catastrofice pe care le-a văzut ţara”.
Echipaje de salvare din Franţa, Italia şi Austria au fost trimise în Liege, unde rezidenţii au fost evacuaţi din cauza viiturilor.
În Olanda, mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele în provincia Limburg, unde apele au acoperit oraşe şi au distrus un dig. Şi în Elveţia, râurile şi lacurile s-au revărsat în urma ploilor torenţiale.