GALERIE FOTO CNN | Imaginile dezastrului creat de invazia rusă

Sursa: captură foto CNN

După cârteva luni de concentrare militară și de mers pe marginea prăpastiei, Rusia a lansat un asalt fără precedent asupra Ucrainei, săptămâna trecută.

Exploziile au răsunat în mai multe orașe ucrainene, inclusiv în capitala Kiev, într-o invazie largă declanșată înaintea zorilor, pe 24 februarie.

De atunci, luptele continuă în toată țara, iar până acum rezistența ucraineană a reușit să țină în picioare Kievul și alte orașe cheie. Între timp, peste jumătate de milion de refugiați au fugit din Ucraina în țările vecine, potrivit agenției pentru refugiați a Națiunilor Unite.

Țările europene și Statele Unite au început să pună în aplicare sancțiuni ca răspuns la acțiunile Rusiei. Mulți oameni din întreaga lume s-au adunat în sprijinul Ucrainei.

Rusia și-a întărit stăpânirea militară în jurul Ucrainei încă de anul trecut, adunând zeci de mii de soldați, precum și echipamente și artilerie, în pragul vecinului său. Cu câteva zile înainte de invadare, președintele rus, Vladimir Putin, a ordonat trupelor să intre în părțile separatiste din estul Ucrainei, în ceea ce Kremlinul a numit o misiune de „menținere a păcii”.

Escaladarea conflictului vechi de câțiva ani a declanșat cea mai mare criză de securitate de pe continentul european, de la Războiul Rece, ridicând spectrul unei confruntări periculoase între puterile occidentale și Moscova.

  • O galerie foto impresionantă cu tragedia umană și distrugerile din orașe, lăsate în urmă de armata rusă – AICI

Mulțumim, tovarășe Putin! Invazia rusă în Ucraina poate omorî și conflictele înghețate create de ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here