Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat o nouă ofensivă împotriva „fraudei” în statele conduse de democraţi şi l-a desemnat pe JD Vance să conducă această acţiune, informează The Guardian. Autorităţile au anunţat rapid o serie de arestări în California, notează News.ro.
Într-o postare pe Truth Social, preşedintele american a anunţat că vicepreşedintele său este acum „responsabil pentru cazuri de ‘fraudă’ în Statele Unite”, susţinând că problema este „masivă şi generalizată” şi că noul rol al lui Vance, de „ţar al fraudei”, va fi „un factor major pentru cât de bun va fi viitorul ţării noastre”.
El a menţionat California, Illinois, Minnesota, Maine şi New York şi a susţinut că frauda este „atât de mare încât, dacă va fi combătută cu succes, am putea literalmente să echilibrăm bugetul american”, fără a oferi dovezi.














