Candiatul pro-european, Maia Sandu, este favorit în câștigarea alegerilor prezidențiale de la 1 noiembrie, din Republica Moldova, consideră prof. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române. Într-un interviu acordat site-ului Cotidianul.md, Dungaciu e de părere că actualul preşedinte, Igor Dodon, arată ca un Voronin în pantaloni scurți de care lumea nu se teme. Cu aceeaşi ocazie, Dan Dungaciu a vorbit şi despre situaţia actuală a unionismului, peste Prut, şi capacitatea sa de a influenţa rezultatul prezidenţialelor de la Chişinău.
C: Domnule Dungaciu, cum se văd alegerile de la Chișinău din
București? Multă lume de la Chișinău a observat lipsa de interes a României
față de aceste alegeri, cel puțin comparativ cu alți ani.
E așa cum ați sesizat și dumneavoastră, din păcate nu se prea văd alegerile. E și greu, și presa și publicul din România sunt destul de confuzi asupra evoluțiilor de la Chișinău, prea multe compromisuri politice în ultima vreme, nu mai e clar, după 2016, cine sunt cei buni sau cei răi, s-au cam amestecat culorile politice, dar și agendele. Este o realitate și una dintre moștenirile descălecatului din 3 iunie 2019, când acel menage a trois între PAS, DA și PSRM a fost ca un fel de Babilon al republicii. Atunci s-au amestecat limbile și toată lumea a devenit confuză, în 2016 s-au amestecat valorile și toată lumea a devenit confuză… E bine că a plecat Vladimir Plahontiuc, dar continuarea alianței cu Dodon nu s-a
justificat ulterior. Mă rog, asta e istorie acum.
Pe de altă parte, sunt iarăși de acord cu dumneavoastră, nu e în regulă ce se întâmplă, această tăcere a Românii e nefirească față de alegerile din R. Moldova. Vedem acum, inclusiv la București, un entuziasm politic cel puțin bizar pentru Belarus, unde se petrece un reality show rusesc și pe care unii lideri europeni chiar vor să îl acrediteze ca real… Ceea ce e ridicol, pe de-o parte, pe de alta e periculos. E periculos pentru că ajungem să facem dintr-o revoluție anti-oranj – asta s-a întâmplat în Belarus! – adică o revoluție fără vector
geopolitic, fără dorință de integrare europeană, o revoluție strict electorală, ajungem să facem dintr-o asemenea revoluție o paradigmă de înțelegere și rezolvare a spațiului ex-sovietic. Adică un fel de grilă de lectură acceptabilă. Ajungem să fim mulțumiți dacă alegerile sunt corecte și nu avem dictatori la conducere…
Ceea ce e extrem de periculos, mai ales pentru R. Moldova.
C: Cum afectează concret evoluțiile de la Chișinău?
Le afectează, chiar dacă lumea nu pare convinsă de asta. Dacă ceea ce am numit „paradigma Belarus” – adică așa zisa democratizare fără vector geopolitic – se impune ca „soluție” pentru întreg spațiul post-sovietic, iar politicienii locali o admit, asta e o enormă înfrângere în primul rând pentru R. Moldova, stat lipit de UE, cu populație românească și vorbitoare de limbă europeană, expusă la Occident de decenii etc. „Paradigma Belarus” înseamnă graniță euroatlantică pe Prut și ținerea basarabenilor afară, cu ochii lipiți de geam. Pur și simplu.
Dacă nu mai vorbim la Chișinău de integrare europeană ca singurul obiectiv acceptabil, oricât de îndepărtat, dacă nu batem la porțile Europei, nimeni nu va face asta pentru noi. Și dacă nimeni nu bate, de ce Bruxelles-ul s-ar simți deranjat? Ar fi dramatic ca de la Chișinău, la doi pași de UE, să se transmită mesajul că ne mulțumim cu „agenda Belarus”, plus, evident, lupta anti-corupție…
„Agenda Belarus” a fost, de altfel, testată în R. Moldova sub forma coaliției PSRM-ACUM în 2016. Tot despre asta a fost vorba, despre un consens bazat pe ideea că geopolitica a murit, deci integrarea europeană nu se mai discută cu adevărat.
C: Vreți să spuneți că vom avea alegeri prezidențiale fără geopolitică în R.
Moldova?
Unii vor asta, dar nimic nu e fără geopolitică în R. Moldova. Chiar și coaliția anti-geopolitică PSRM-ACUM a fost un gest eminamente geopolitic. Pur geopolitic!
De fapt îmi amintesc că așa a fost și în alegerile prezidențiale din 2016… Nici atunci nu era invocat vectorul geopolitic, nici Rusia, nici România. Și alegerile în turul al doilea s-au terminat cum s-au terminat.
Aș sublinia totuși un episod important. Investigația Centrului Dossier și Rise Moldova, care prezintă relațiile indestructibile dintre Igor Dodon și Rusia, este extrem de binevenită. A demonstrat un lucru pe care îl știa tot satul, mai puțin bărbatul, cum se spune: Igor Dodon este un instrument al Moscovei în R. Moldova, utilizat ca atare. Este o unealtă geopolitică. Că nici Federația Rusă nu este uneori fericită cu el, că nici ei nu îl iau în serios de fiecare dată, că nu au încredere în el – este foarte posibil. Dar, în acest moment, este un instrument geopolitic. Și de asta e foarte utilă investigația pe care am amintit-o. După
aceste dezvăluiri, orice alianță, fie și de conjunctură, a partidelor declarate pro-europene cu Igor Dodon sau partidul lui, mă refer după alegerile prezidențiale devine imposibilă. Că e vorba de alianțe explicit politice, că e vorba de alianțe pentru declanșarea alegerilor anticipate.
C: Credeți că se poate întâmpla așa ceva?
Eu nu spun că se va întâmpla, eu spun că, la fel ca în 2019, unii au în minte acest scenariu. Sigur, s-au schimbat multe între timp, dar să nu uităm că și înainte de alegerile parlamentare au fost angajamente și jurăminte că nu vor fi alianțe nici cu Dodon nici cu Plahotniuc…
Dincolo de asta, amuzantă e și ideea unor politicieni de la Chișinău că în R. Moldova nu sunt alegeri geopolitice. Cum să nu fie? Evident că sunt geopolitice. E culmea să toți cei din afară văd asta, doar unii din Chișinău, nu. Europa și Rusia au marcat asta foarte bine. Pe de-o parte, președintele grupului PPE și ministrul german al apărării o sprijină pe Maia Sandu, Lavrov, Narâșkin sau Putin pe Igor Dodon…
Ce vreți mai geopolitic decât atât? Sigur, putem discuta nuanțe, familii europene etc., dar astea sunt detalii de context. Europenii susțin în felul lor, rușii o fac în felul lor, mai dur și mai grobian, asta e, la ei așa se termină totul, vorba bancului, când vor să monteze o bicicletă le iese tot un Kalașnikov, rușii cât vorbesc despre ONG-uri, ajung tot la Narâșkin, servicii secrete… Dar asta e specificul rus, asta e. Pe fond, însă, lucrurile sunt clare.
Mesajele geopolitice sunt evidente. Pentru ruși, Germania înseamnă Europa, iar PPE este tot Europa. Deci ei au anunțat clar că Europa se luptă cu ei în R. Moldova, și ei cu Europa.
C: Cum vedeți șansele candidaților?
Am să fiu franc. Teoretic, cel puțin, Maia Sandu are prima șansă. Dacă ne uităm pe sondaje, vedem că astăzi scorul este mai strâns între ea și Igor Dodon. În 2016, pe vreme Binomului, Dodon beneficia de toate serviciile lui Vladimir Plahotniuc, care îi oferea sprijin complet. Atunci Igor Dodon era în față. Azi Plahotniuc nu mai este, iar Maia Sandu și Igor Dodon sunt umăr la umăr. De asta spun că șansele Maiei Sandu să câștige astăzi sunt mai mari decât în 2016. Sigur, Dumnezeu îți dă, nu îți bagă în traistă.
Maia Sandu a ieșit mai bine după experiența cu Dodon din 2019, iar de partea ei lucrează bine și… pandemia, care a creat, mai ales în urbanul mare – adică Chișinău – nemulțumiri serioase. Afacerile sunt afectate, veniturile se reduc dramatic. Dodon a pierdut războiul cu pandemia, implicit cu economia, cine își mai aduce aminte de fotografiile penibile de la începutul anului când Dodon scotea armata pe stradă să lupte cu virusul? Unde e armata acum?…
Deci Maia Sandu are de partea ei și pandemia și economia. Împotriva lui Maia Sandu este, paradoxal, personalitatea lui Dodon, o figură mult sub calibru lui Voronin sau Plahotniuc, o figură care nu inspiră teamă, un Voronin în pantaloni scurți de care lumea nu se teme, nu îl ia în serios. De aceea nici nu se mobilizează împotriva lui cum s-ar fi mobilizat împotriva lui Voronin sau Plahotniuc. În plus, Maia Sandu, portretizându-l doar ca un corupt și mincinos,
nici nu contribuie la mobilizarea maximă a electoratului împotriva lui. Aceasta a fost greșeala în 2016, când anularea dezbaterii geopolitice a de-mobilizat electoratul dur, unionist sau anti-rus. A fost o eroare strategică care, atunci, a costat-o președinția pe Maia Sandu. Același risc cred că există și astăzi…
Igor Dodon are electoratul lui stabil, este votat cert de „minorități”, circa 20%, care nu au altă opțiune și nu o vor avea niciodată, orice ai face, la acest electorat dur se adaugă votul moldovenilor pro-estici. Va mai lua în turul al doilea voturi de la Ivanov, de la Usatâi, dar nu va luat totul de la aceștia… Maia Sandu în turul doi are și ea voturi în plus de luat, nu atât de la alți candidați cât de la cei care se vor prezenta la turul al doilea și nu vin la primul tur.
Cine câștigă? Problema va fi pe mobilizare. Cine își scoate electoratul la vot câștigă, ca de fiecare dată. De aceea modul în care îl portretizezi pe adversar, în cazul acesta Dodon, contează. Nimeni nu se teme de un clovn, și, pe cale de consecință, nu se mobilizează la vot… Pentru Maia Sandu e nevoie să scoți tineri din casă, să îi motivezi, să faci din Chișinău, fieful ei electoral indiscutabil, un exemplu pentru republică. Dacă Chișinăul iese în masă la vot și republica vede asta și intră în siajul său, Maia Sandu câștigă alegerile.
C: Cum vedeți curentul unionist?
Am văzut cifrele ultimul sondaj de opinie, mai exact am văzut dinamica acestor cifre. E impresionantă în sine… din 2016 până în octombrie 2020, creșterea a fost constantă: 17%, 23%, 24%, în octombrie 2020 – 33,5%. Deci o treime sunt susținători activi ai Unirii. Iar votul împotrivă Unirii a scăzut constant: de la 66% în 2016 la 48% în 2020.
Astăzi avem așadar o treime care vrea unirea, plus 13% care nu s-au decis (deci teoretic nu sunt împotrivă), plus 3,5 care spun că nu ar participa la referendum. Deci avem un procent de circa 16,5% de unioniști potențiali, în sensul că nu sunt împotrivă, plus 33,5% de unioniști activi, care spun explicit că ar vota Reunirea. Practic, dacă îi adunăm, constatăm că astăzi avem jumătate din Populația R. Moldova (50%) care susține Reunirea, activ sau potențial. În condițiile schimbării de generații, a expunerii la Vest și a lipsei de perspectivă a R. Moldova, trebuie să ne așteptăm ca procentul să crească în continuare.
Problema e alta. Că unioniștii din republică nu au reprezentarea politică
adecvată. Motivele sunt mai multe. Primul este că, în politică, unu plus unu nu face, întotdeauna, doi. Mă tem că așa va fi și acum. Există doi lideri unioniști, fiecare cu calitățile lui, două partide sau mișcări unioniste, semnalul nu este cel mai bun pentru electorat… E o rețetă pentru demobilizare, chiar dacă fiecare dintre lideri are motivele lui politice să
candideze.
În al doilea rând, unioniștii sunt acel gen de electorat inteligent, rațional, care știe că reunirea este, în realitate, singura soluție de integrare europeană pentru R. Moldova, dar, concomitent, știe că nu ține doar de partidele din R. Moldova să se obțină asta. De aici o anumită reticență să se mobilizeze electoral pe acest proiect. Îl doresc, dar nu îl văd fezabil. Ar vota la un referendum decisiv, dar nu neapărat la alegeri ordinare.
Al treilea motiv este că basarabenii au ajuns, după 30 de ani, sceptici pe chestiunea unionismului. Evident că se uită la București, văd că populația din România e 70% unionistă, dar niciun partid mare nu pune credibil problema pe agendă. Nici ideea aceea frumoasă, rostită de președinte în primul mandat, după care: „Dacă basarabenii vor Unirea, nimeni nu îi poate împiedica, iar dacă nu o vor, nimeni nu îi poate obliga”, nu se mai aude de la București.
Deci e un aparent paradox: majoritatea basarabenilor NU se opune reunirii, ar accepta-o cu cea mai mare ușurință, doar că nu s-ar mobiliza pentru ea, în chip de militanți politici sau electorat. Sunt unioniști pasivi, dar sunt din ce în ce mai mulți.
C: Ce i-ați sfătui pe unioniști?
Nu mă erijez eu în sfătuitor, dar cred că, pentru a capta acest electorat pasiv, unioniștii trebuie să aibă un slogan comun: votați unirea în primul tur, după care unioniștii să voteze pe oricine doresc în turul al doilea. Dacă votul pentru unire din primul tur ar fi consistent, undeva spre două cifre, alta ar fi puterea de negociere cu candidatul anti-Dodon în turul al doilea… Dacă cei doi candidați unioniști iau împreună un scor cu două cifre, unionismul ca expresie politică va începe să conteze cu adevărat. Dacă nu, va rămâne o latență dincolo de Prut.
