AUR nu vrea condamnarea antisemitismului printr-o declaraţie a Camerei Deputaţilor

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

În România nu există o problemă antisemită sau legată de minorităţi, românii au ieşit în stradă să protesteze împotriva restricţiilor şi a unui guvern „care se dovedeşte incompetent şi nevolnic, nu au ieşit să protesteze împotriva evreilor”, a declarat, miercuri, copreşedintele AUR Claudiu Târziu, citat de Agerpres.

„Românii au ieşit în stradă să protesteze împotriva restricţiilor şi a unui guvern care se dovedeşte incompetent şi nevolnic. Nu au ieşit să protesteze împotriva evreilor, ca să fie consideraţi antisemiţi. În România nu există o problemă antisemită, în România nu există nicio problemă cu minorităţile. România este un exemplu de bune relaţii cu minorităţile. România a fost şi este considerată aşa de toate instituţiile internaţionale relevante pe această tematică. De ce, atunci, să transformi aceste mişcări de masă, în mod artificial şi ticălos, în mişcări antisemite? De ce să pretinzi să se dea o declaraţie oficială într-o Cameră a Parlamentului în privinţa combaterii cu energie şi în regim de urgenţă a antisemitismului? Nu există această problemă. De ce să deturnezi atenţia de la problemele reale, pe care ţi le semnalează atât presa, cât şi opoziţia, către o falsă problemă ideologică, alimentând-o cu tot felul de scenarii false, bazate pe nimic”, a precizat Târziu, într-o conferinţă de presă.

Liderul AUR a susţinut că ameninţarea la adresa actriţei Maia Morgenstern a fost „un eveniment grav, dar marginal”, problemă care a fost creată de un om al cărui nume trebuie să fie făcut public pentru a vedea dacă aparţine sau nu unei grupări de un anumit tip.

„Un eveniment grav, dar marginal cum a fost ameninţarea unei persoane publice de către un om despre care nu ştim dacă este întreg la minte. Vom afla curând, sperăm, el a fost identificat, a fost reţinut 24 de ore şi a fost pus sub control judiciar. Asta arată fie o clemenţă din partea autorităţilor şi suspectă, în condiţiile în care până la preşedintele Iohannis toată lumea s-a inflamat cu privire la antisemitism, fie faptul că omul este inofensiv. Noi cerem să se facă public numele acestei persoane pentru a vedea dacă aparţine sau nu unei grupări care are intenţii politice, dacă aparţine sau nu unei grupări cu antecedente violente, nu mai spun teroriste. Eu, personal, în calitate de lider de grup AUR la Senat, am făcut adresă oficială către Ministerul de Interne şi către SRI, cerând imediat după apariţia cazului intervenţia rapidă şi să ni se comunice rezultatele investigaţiilor”, a spus Claudiu Târziu.

El a adăugat că Alianţa pentru Unirea Românilor nu este un partid antisemit şi a anunţat că membrul guvernului care a numit formaţiunea „neo-fascistă” va fi chemat în instanţă.

„Nu avem antisemitism, nu avem o problemă cu asta. Este o problemă falsă pe care autorităţile o folosesc pentru a masca problemele adevărate ale acestei ţări. Nu avem o problemă cu niciun partid parlamentar, iar obrăznicia de a numi AUR partid neo-fascist trebuie plătită în instanţă de către acel reprezentant al Guvernului, care şi-a permis să scoată prostia asta pe gură. Partidul nostru nu este nici neo-fascist, nici antisemit, nici xenofob, nici extremist. Nimic din acţiunile noastre de până acum şi din documentele noastre programatice nu demonstrează că am fi un astfel de partid”, a punctat Târziu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here