„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei poate fi văzut ca un punct culminant al deceniilor de otrăvire a societății ruse cu povești de încercuire străină și maltratare din partea Occidentului. De mai bine de două decenii, politicienii și mass-media administrată de stat au comercializat sperietori cu amenințările externe, izolarea Rusiei de către Occident și nemulțumirile naționale legate de teritoriile înstrăinate și eșecurile economice”, scrie în The Moscow Times
<< Ultraconservatorii și comuniștii Rusiei au început să scoată de la naftalină vechile concepte de „inima țării”, „state limitrofe” și „destin geopolitic” încă de la mijlocul anilor 1990. De la sfârșitul anilor 2000, un amestec toxic de geopolitică de la începutul secolului al XX-lea și resentiment istoric a fost efectiv ideologia Rusiei; acum ajunge la apogeu odată cu tratatul lui Vladimir Putin despre Ucraina, publicat vara trecută, și discursul său furios de casus belli, care a fost urmat de invazia pe scară largă a țării vecine.
Geopolitica nu poate decât să-i atragă pe acei lideri politici care cultivă diverse nedreptăți istorice ca bază a revanșismul lor. Acesta este un program politic nu numai al președintelui rus, ci și al unor politicieni cu atitudini similare, inclusiv, în diferite grade, liderii din Cuba, China, Ungaria, Iran, Serbia, Turcia și Venezuela. Toți se plâng în mod constant de umilințe din trecut, de lipsa recunoașterii internaționale, de ostilitatea anumitor forțe externe și de granițele trasate greșit.
Geopolitica post-factum
Ceea ce este mai puțin clar este de ce versiunile geopoliticii încă bat monedă în multe arene academice internaționale. Cei care încearcă să înțeleagă sau chiar să justifice războiul Rusiei împotriva Ucrainei vorbesc adesea limbajul „politicii marii puteri”. Profesorul John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago, un favorit al autorităților ruse, nu se satură să repete că „Statele Unite și aliații săi europeni împărtășesc cea mai mare parte a responsabilității pentru această criză”.
În cuvintele lui Mearsheimer, extinderea NATO este inima strategiei Occidentului, dar include și extinderea UE și „include transformarea Ucrainei într-o democrație liberală pro-americană și, din perspectiva rusă, aceasta este o amenințare existențială”.
Un răspuns la acest tip de raționament este că comportamentul Rusiei este mai degrabă proactiv decât reactiv. „Cu mult înainte de a exista NATO, în secolul al XIX-lea Rusia arăta așa. A avut un autocrat, a avut represiune, a avut militarism”, spune istoricul Stephen Kotkin. „Nu este o Rusie care a răsărit ieri sau în anii 1990, nu este un răspuns la acțiunile Occidentului. Există procese interne în Rusia care explică locul în care ne aflăm astăzi.”
Limbajul geopolitic folosit de teoreticienii, savanții și analiștii politicii externe, ca mecanism explicativ, tinde să omită imaginea completă. De asemenea, le permite ideologilor marii puteri ruși să-și ascundă ideile într-o aură de respectabilitate. Dar, desigur, savanții au dreptul la o dezbatere liberă. De asemenea, în mod normal ei nu încep războaie, ci doar le explică, post-factum.
Dezumanizând omenirea
Principala problemă a acestui tip de discurs nu este slăbiciunea lui explicativă. După cum vor recunoaște mulți din Statele Unite, „a transforma o țară într-o democrație liberală pro-americană” este mai ușor de spus decât de făcut. Această gândire privează țările „obișnuite” de acțiune, tratează țările ca entități monolitice și omite toate procesele contradictorii care se desfășoară în interior – adică dorințele și țelurile oamenilor actuali, cu credințele, dezacordurile și dramele individuale; cu activitățile lor economice și culturale diverse, deloc monolitice. Această gândire pătrunde și în limbajul politic. În comentariile politice, țările „decid”, „doresc”, „suferă” sau „se supără”. Dar statele nu pot face nimic de acest fel, doar ființele vii pot. Mai mult, „decizia” fiecărei țări are mulți oponenți în interiorul țării.
Majoritatea celor care gândesc în termeni de „ordine mondială” și „politica marii puteri” doar se împovărează, pentru că vorbesc numai despre entități moarte sau le studiază. Adevărata catastrofă se întâmplă atunci când această disciplină devine baza politicilor, când limbajul geopoliticii devine singurul limbaj al puterii. Apoi începe războiul.
În acest moment, dezumanizarea lumii are loc nu în imaginație, ci în viața reală. Geopolitica aplicată mătură de pe fața pământului oamenii vii, cu gândurile și atitudinile lor, le distruge casele, nu lasă valori dincolo de valorile supraviețuirii, face puterea extraordinară și regimurile și granițele de stat sacre. Această politică îi face pe oameni să moară pentru liniile de pe-o hartă. Geopolitica aplicată înlocuiește economia productivă cu mobilizarea oricăror resurse care pot fi folosite pentru război, indiferent de dreptul oamenilor la viață, libertate și proprietate.
Rusia oficială ignoră efectiv victimele de ambele părți ale frontului. Numărul total al morților din Rusia a fost ținut secret; nenumărate cadavre au fost abandonate pe câmpul de luptă, iar părinților soldaților li s-au transmis mesaje contradictorii despre soarta copiilor lor. Aceasta nu este ceața războiului, ci o combinație de secret paranoic și desconsiderare față de viața umană. Când entitățile impersonale, puterile, se ciocnesc într-o luptă pentru o abstracție, ordinea mondială, oamenii „obișnuiți” sunt dispensabili. La urma urmei, actorii și victimele de aici sunt țări. Așa funcționează dezumanizarea lumii.
Putin a rămas în urmă cu un secol
Geopolitica lui Putin este defectuoasă și la un alt nivel. Este renumit pentru întârzierea în a se prezenta la întâlniri. De data aceasta a întârziat cu aproximativ un secol. Mulți observatori au spus că Putin este fixat pe ideea subordonării Ucrainei pentru că, așa cum a observat celebrul Zbigniew Brzezinski, „fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu”.
În secolul 21, aceasta este o gândire magică. Ideea lui Putin de a deține o masă mare de pământ care este extrem de importantă în sine și îi conferă într-un fel misterios proprietarului său dominația lumii – sau cel puțin regională – este profund depășită. Putin încearcă să reproducă geopolitica secolului al XX-lea în modernitatea secolului al XXI-lea, în care economia, finanțele și tehnologia sunt mai importante decât geografia. În Rusia, vedem eșecuri în gestionarea economiei sale civile, a sistemului său financiar și eșecul în a-și crea propria tehnologie.
Putin și membrii cercului său interior încearcă acum să reconstituie războiul împotriva nazismului pentru a arăta ca învingătorii ultimului război. Aceasta este ceea ce fac pasionații – în mare parte bărbați – de reconstituiri istorice atunci când își croiesc costume, încropesc pistoale și se adună pe câmpurile bătăliilor de odinioară pentru a participa la spectacole și-a se distra.
Problema este că nostalgicii ruși, făcându-și ei înșiși costumele greșite, au apărut cu arme adevărate și au început să omoare nevinovați. Vedem un război care s-a revărsat în Ucraina și în lumea secolului al XXI-lea chiar din manualele din secolele al XIX-lea și al XX-lea, inclusiv cele scrise cu decenii în urmă de guru ai geopoliticii. Lupta globală pentru dominație în lumea de astăzi este urmărită prin mijloace economice, tehnologice și financiare – genul de lucruri care nu necesită oameni fizic în tancuri ca să treacă granițele internaționale. Prin mutarea tancurilor în Ucraina, Putin a provocat nu numai Ucraina, ci toată modernitatea noastră. Nu i-a mers bine în lumea modernă, așa că vrea ca ceasul să se oprească. >>
