Actorii din Regatul Unit au votat împotriva scanărilor corporale digitale folosite de AI

Sursa foto: pravocontract.com.ua

Actorii britanici de film și de televiziune au votat, într-o proporție covârșitoare, împotriva scanărilor corporale digitale, dacă nu li se vor oferi măsuri suplimentare de protecție, împotriva inteligenței artificiale, a anunțat joi sindicatul actorilor Equity, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Scanările corporale digitale sunt utilizate din ce în ce mai mult în producțiile de film și de televiziune în scenele cu mulțimi de oameni, cascadorii, în care personajul este întinerit sau în spectacole virtuale. Acestea captează trăsături faciale și corporale detaliate pentru a crea așa numitele dubluri digitale.

Potrivit Equity, 99% dintre membrii sindicatului au susținut acest demers în cadrul unui vot consultativ, la care au participat 75% dintre cei peste 7.700 de actori, cascadori și dansatori reprezentați prin acorduri cu organizația PACT, care reprezintă majoritatea companiilor de producție din Regatul Unit.

Deși votul nu este obligatoriu din punct de vedere juridic, sindicatul a avertizat că ar putea convoca un vot pentru grevă generală dacă discuțiile vor eșua odată reluate, în ianuarie, grevă care ar perturba în proporție de 99% producțiile de film și de televiziune din Regatul Unit.

PACT, care negociază cu sindicatele din industrie condițiile salariale și de muncă, a spus că a oferit Equity termeni legați de AI în concordanță cu cei din alte țări și a precizat că va menține dialogul deschis pe măsură ce tehnologia va evolua.

Votul scoate în evidență temerile în creștere în legătură cu utilizarea AI pentru a reproduce dubluri ale actorilor fără consimțământ acestora sau în lipsa unei plăți suplimentare.

Sindicatul actorilor din Statele Unite, SAG-AFTRA, a organizat o grevă de patru luni în 2023 pentru revendicări similare, grevă care ar fi costat California peste 6 miliarde de dolari și care a forțat studiourile să convină asupra unor limite în ceea ce privește utilizarea AI.

”Avem nevoie de măsuri adecvate de protecție în fața AI care să aibă la bază, nu doar să le reproducă, pe cele convenite după greva SAG-AFTRA din SUA din urmă cu peste doi ani”, a spus, într-un comunicat, Paul Fleming, secretarul general al sindicatului.

Equity a mai spus că își dorește protecție inclusiv împotriva conținutului explicit, transparență și o remunerație echitabilă.

”Prin propuneri noi legate de AI, modificări semnificative în ceea ce privește redevențele, precum și un pachet de termeni și condiții moderne, PACT și producătorii aliați pot schimba situația”, a adăugat Fleming.

Comisia pentru Film din Marea Britanie, agenție guvernamentală responsabilă pentru susținerea producțiilor internaționale de film și televiziune, a spus că va colabora cu ambele părți pentru a se ajunge la un acord.

VIDEO | Lucasfilm obține respingerea unui proces privind „reînvierea” unui personaj din franciza „Star Wars”