Novaia Gazeta Europa se apleacă asupra adevăratelor motive pentru care Patriarhul Kirill a primit premiul prezidențial din acest an.
<< Ziua Unității Naționale de anul acesta din Rusia a fost una memorabilă pentru Patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse numit de Kremlin, deoarece s-a văzut primind premiul prezidențial acordat de Vladimir Putin.
Kirill a primit aceasta distincție din partea statului în cadrul grandios al Kremlinului, după care l-a însoțit pe Putin în Piața Roșie, unde au depus flori la un monument care comemorează victoria Rusiei asupra unei armate poloneze invadatoare în 1612. Între timp, la Kiev, autoritățile ucrainene au anunțat că a fost deschis un dosar penal împotriva patriarhului pentru negarea integrității teritoriale a Ucrainei, justificarea agresiunii armate și incitare la violență. Ce a făcut exact Kirill pentru a merita o astfel de recunoaștere și condamnare simultane?
Sfințirea Militară Specială
Oficial, premiul prezidențial l-a lăudat pe Kirill pentru „contribuția sa la consolidarea unității națiunii ruse”. Presupusa lui funcție de unificator este ceva ce Kirill a evidențiat prin conducerea Consiliului Mondial al Poporului Rus (WRPC), o organizație care aparent reprezintă pe oricine se consideră rus și care a venit în sprijinul Kremlinului anul trecut, ajutând la consolidarea susținerii pentru război. Una dintre inițiativele sale, de exemplu, a fost sugestia serioasă de a face ca SVO, abrevierea din limba rusă a termenului eufemistic pentru războiul din Ucraina, să însemne „operațiune militară sacră”.
Consiliul Mondial al Poporului Rus (WRPC) a furnizat, de asemenea, un rezumat util cu privire la ceea ce implică în prezent identitatea rusă: menționând că aceasta se bazează pe dorința bărbaților ruși de a se sacrifica „pentru credință, pentru țar și pentru patrie”. Rolul femeilor ruse în această ecuație este, dacă aveți nevoie să vă mai întrebați, acela de a da naștere mai multor bărbați gata să se sacrifice.
Kirill este principalul adept al unei „teologii speciale a războiului”, care se reduce la două argumente principale. În primul rând, o națiune mai puternică are dreptul să supună o națiune mai slabă care nu se supune voluntar. În al doilea rând, intrarea în Rai este garantată pentru oricine își dă viața pentru a realiza această subjugare.
Lumea Rusă
Poziția radicală a lui Kirill cu privire la războiul din Ucraina i-a șocat, în mod justificat, pe mulți creștini din întreaga lume. Cu toate acestea, nu a fost deloc surprinzătoare pentru cei care au urmărit evoluția ideologică a patriarhului. Încă dinaintea numirii sale în cea mai importantă poziție clericală din Rusia, Kirill petrecuse ultimele trei decenii avansând treptat o nouă doctrină religioasă xenofobă și izolaționistă, care se alinia perfect cu viziunile prevalente ale regimului emergent al lui Putin.
Un element cheie al doctrinei lui Kirill este credința sa în așa-numita „Lume Rusă”, care susține crearea unei singure „națiuni întregi rusești” care să includă Rusia, Ucraina și Belarus, sub controlul Bisericii Ortodoxe Ruse.
Alți creștini ortodocși și chiar cei neortodocși, dar ultra-conservatori (atât timp cât sunt orientați spre cultura rusă și sunt dornici să renunțe la superioritatea culturală occidentală), sunt, de asemenea, invitați să se alăture mișcării.
Cu cât regimul lui Putin devenea mai nemilos, cu atât remarcile teologice ale lui Kirill deveneau mai explicite. În ajunul invaziei ruse în Ucraina, anul trecut, când majoritatea oamenilor – inclusiv majoritatea rușilor – încă mai credeau că războiul poate fi evitat, Kirill părea să gândească altfel, avertizând că nu există „război fără sacrificiu”, după ce depusese o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut din Moscova.
În decembrie anul trecut, după mii de victime civile și luni de atacuri cu rachete rusești asupra orașelor ucrainene, liderul spiritual al creștinilor ortodocși răsăriteni, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, a declarat oficial Lumea Rusă o doctrină eretică. Teologia distorsionată a Patriarhului Kirill devenise, spunea Bartolomeu, „baza ideologică a regimului lui Putin”.
Stabilirea de noi alianțe
Denunțând și fiind denunțată – de mulți creștini din străinătate – Biserica Ortodoxă Rusă a găsit noi aliați printre musulmanii lumii, în special musulmanii iranieni. În acest sens, Kirill a urmat și el exemplul lui Putin, reamintind că atunci când a fost întrebat de jurnaliști despre atitudinea Ortodoxiei față de creștinism și islam, președintele rus răspunsese: „Suntem mai apropiați de islam”. Kirill a declarat că este de acord cu Putin: „Atât islamul, cât și ortodoxia fac parte din același grup oriental”.
Aceste comentarii aduc aminte de teologia convenabilă din punct de vedere politic, promovată de unul dintre predecesorii sovietici ai lui Kirill, mitropolitul Nikodim al Leningradului, care susținea în mod destul de puțin convingător că ortodoxia rusă și ateismul – promovat de stat la acea vreme – erau similare. „Ateismul comunist este un sistem de credințe, inclusiv principii morale, care nu contravin moralității creștine”, spunea el.
Kirill nu este doar un apărător al războiului lui Putin; de mult timp, el este și o sursă a legitimității prezidențiale a lui Putin.
În 2012, când Putin a decis să candideze pentru un al treilea mandat, îndoielnic din punct de vedere legal, Kirill l-a invitat personal pe Putin să viziteze Mănăstirea Danilov – o mișcare pe care mulți au interpretat-o ca pe o „binecuvântare”.
Una dintre reacțiile la această „binecuvântare” a fost „rugăciunea punk” a grupului Pussy Riot în Catedrala Mântuitorului Hristos, cu versuri precum „Maica Domnului, alungă-l pe Putin”, care i-au trimis pe interpreți în închisoare.
Afirmația trupei, că patriarhul nu credea în Dumnezeu, ci în Putin, atinsese în mod clar o coardă sensibilă, deoarece susținerea ulterioară a lui Kirill pentru închiderea membrilor Pussy Riot a fost făcută cu o amărăciune remarcabilă.
De la victimă la agresor
Kirill, care a fost spion pentru KGB la Geneva, sub numele de „agent Mihailov”, în anii 1970, continuă să servească regimul lui Putin în diverse moduri importante, de la transferarea a miliarde prin numeroase trusturi din întreaga lume create pentru restaurarea mănăstirilor rusești, până la punerea la dispoziție a unei extinse rețele internaționale de biserici ruse, multe dintre acestea oferind acoperire pentru agențiile de informații rusești.
Cu siguranță, Kremlinul îi este recunoscător lui Kirill pentru rapida înăbușire a opoziției din cadrul Bisericii; el i-a expulzat toți membrii clerului care au îndrăznit să exprime măcar un strop de disidență sau să arate cel mai mic semn de gândire liberă. În Biserica Ortodoxă Rusă de astăzi, de exemplu, preoții pot fi pedepsiți dacă fac rugăciuni pentru pace în loc de rugăciuni victorie.
Am putea spune că Patriarhul Kirill a sacrificat mult pentru loialitatea sa continuă față de Putin. Mii de foste parohii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din străinătate, în principal din Ucraina, au rupt legăturile cu patriarhia din Moscova. A renunțat la relațiile cu liderii religioși occidentali, care se îmbunătățeau în perioada de dinaintea invaziei Rusiei în Ucraina. Și-a pierdut statut internațional, statutul legal în străinătate și activele străine, fiind direct vizat de sancțiuni din partea mai multor țări, fiindu-i în prezent chiar interzis să-și viziteze cabana preferată din Elveția.
Biserica Ortodoxă Rusă a supraviețuit anilor de represiune sovietică doar pentru a deveni ea însăși un organ de represiune sub conducerea lui Kirill. Desigur, aceasta este, în ochii Kremlinului, cea mai semnificativă „realizare” a laureatului din acest an al premiului prezidențial. >>
