Un tribunal militar rus l-a condamnat în lipsă pe purtătorul de cuvânt al Meta la şase ani de închisoare

Sursa foto: Pexels

Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare pentru „apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă, a informat agenţia de presă RIA, notează Reuters, citată de Agerpres.

Meta însăşi este desemnată organizaţie extremistă în Rusia, iar platformele sale de socializare Facebook şi Instagram au fost interzise în ţară din 2022, când Rusia a invadat Ucraina.

Meta nu a răspuns imediat la o solicitare de a comenta. Stone, directorul de comunicaţii al lui Meta, nu a putut fi contactat imediat.

Interfax a citat-o pe avocata inculpatului, Valentina Filippenkova, spunând că sentinţa va fi atacată cu recurs.

„Am cerut achitarea”, a spus ea.

Ministerul rus de Interne a deschis o anchetă penală asupra lui Stone la sfârşitul anului trecut, fără a dezvălui acuzaţiile precise.

RIA a citat anchetatori spunând că Stone a publicat comentarii online care apărau „acţiuni agresive, ostile şi violente” faţă de soldaţii ruşi implicaţi în ceea ce Moscova numeşte „operaţiune militară specială” în Ucraina.

O bătălie pierdută? Impasul din Ucraina, spart de hotărârea Rusiei de a arunca tot ce are în acest război

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here