O tânără de 17 ani, din Piteşti, este căutată la nivel naţional, după ce tatăl ei a reclamat că miercuri seară, în timp ce se afla pe o stradă din oraş, fata ar fi fost urcată, cu forţa, într-un autoturism, informează News.ro.
”În seara zilei de 6 mai a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Piteşti au fost sesizaţi de tatăl minorei despre faptul că, fiica sa, în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, a fost abordată de trei bărbaţi, care ar fi urcat-o, cu forţa, într-un autoturism, care ulterior ar fi plecat într-o direcţie necunoscută”, transmite Poliţia.
Adolescenta se numeşte Vîlcea Diana, are 17 ani şi următoarele semnalmente: 1,65 – 1,70 m. înălţime, constituţie atletică, ochi căprui, păr negru, despletit. La momentul dispariţiei, era îmbrăcată cu o fustă neagră şi cu un tricou de culoare deschisă.Poliţiştii au demarat imediat căutările, fiind declanşat mecanismul naţional de alertă în cazul răpirii unui copil. De asemenea, a fost întocmit dosar penalpentru lipsire de libertate, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu avizul procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.