Adunarea Mondială a Sănătăţii se reuneşte la Geneva după eşecul tratatului privind pandemiile

Sursa foto: Facebook

Reuniunea anuală a Adunării Mondiale a Sănătăţii, forul decizional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a început luni în oraşul elveţian Geneva, informează DPA, citată de Agerpres.

Cele 194 de ţări membre intenţionează să stabilească liniile directoare pentru priorităţile OMS în următorii patru ani, inclusiv un plan de eliminare a malariei în numeroase ţări până în 2030 şi măsuri pentru a combate creşterea alarmantă a rezistenţei la medicamentele antimicrobiene.

Punctul culminant care fusese planificat pentru această reuniune – semnarea ceremonială a unui tratat al OMS privind pandemiile – a fost anulat după ce negocierile globale purtate timp de doi ani s-au încheiat vinerea trecută fără un acord.

Negociatorii nu au reuşit să ajungă la un consens asupra unor subiecte sensibile, cum ar fi distribuirea medicamentelor, a materialelor de protecţie sanitară şi a vaccinurilor în cazul unor viitoare pandemii. Adunarea speră acum să decidă următorii paşi care trebuie să fie realizaţi în vederea semnării unui tratat global.

Specialiştii din sectorul medical se aşteaptă ca lecţiile învăţate în timpul pandemiei de coronavirus să se reflecte în activitatea adunării. Se preconizează adoptarea unor amendamente la Regulamentul sanitar internaţional al OMS, cu noi reguli pentru a preveni răspândirea bolilor dincolo de frontierele naţionale şi cu obligaţia de a raporta imediat focarele de boală către OMS.

Tema adunării din acest an este “Toţi pentru sănătate, sănătate pentru toţi”.

Comisia Europeană solicită suspendarea autorizației pentru o serie de medicamente generice neconforme / Peste 45 dintre acestea sunt autorizate în România