Miza este mare, notează The Economist.
<< Un steak au poivre cu alt nume ar avea același gust suculent? Ce-ar fi dacă ar conține doar „carne” care imită carnea, proteine vegetale recombinate ingenios și deghizate în carne de vită? Pentru tradiționaliștii din Franța – începând cu fermierii care cresc animalele ce vor deveni fripturi – răspunsul este un non categoric. Un decret adoptat în februarie, cu intrare în vigoare la 26 mai, specifică faptul că toți termenii care fac referire la carne, fie că este vorba de un entrecôte, jambon sau chiar un cârnat, trebuie rezervați doar bucăților de animale moarte și pentru nimic altceva. Cei îngrjorați că Europa ar putea fi consumată de război și stagnare economică se vor simți mângâiați să vadă că liderii săi încă își pot găsi timp pentru a ține în afara meniului viclenii burgeri vegani. Dar nu toată lumea este fericită. O industrie înfloritoare de start-upuri care sunt tot mai capabile să producă în vase Petri carne falsă de ultimă generație, se întreabă dacă nu cumva este vorba despre încă un caz în care Europa reglementează mai întâi și astfel nu mai inovează niciodată. Poate Charlemagne să mestece această dezbatere suculentă?
În timp ce americanii se delectează cu lapte de soia sau iaurt vegan, europenii trebuie să se mulțumească cu „băutură de soia” și ceva amenințător denumit „oatgurt” (iaurt din lapte de ovăz). Impunerea acestei denumiri ciudate pentru înlocuitorii de produse lactate conta puțin în anii 1980, când Uniunea Europeană a cedat pentru prima dată în fața lobby-ului fermierilor care se ocupau cu produse lactate reale. (Untul de arahide și înghețata au fost printre puținele excepții tolerate.) În prezent, rafturile supermarketurilor sunt pline nu doar cu oatgurt, ci și cu chiftele vegane și „no-fish fingers”. După ce i-au convins pe politicieni că Champagne trebuie să provină din regiunea franceză omonimă, iar brânza parmezan numai din Parma, Big Farm au încercat să-și extindă controlul chiar și asupra termenilor agricoli generici. O încercare de a interzice cârnații vegetarieni – sau cel puțin de a interzice faptul de a fi numiți cârnați – a făcut progrese la nivelul UE în 2020, dar a eșuat la limită. Acum, țările au preluat ele, în mod individual, această sarcină. Franța a reînviat o interdicție asupra termenilor legați de carne, pe care a dezvăluit-o (nu întâmplător) în plină perioadă de proteste ale fermierilor, la începutul acestui an. Cu câteva luni mai devreme, Italia rezervase termenul „salam” pentru produsele din carne de porc; Polonia a luat și ea în considerare o mutare similară.
Deocamdată, burgerii vegani sunt în siguranță. Cea mai înaltă instanță a Franței a suspendat decretul în aprilie până când cea mai înaltă instanță a UE poate decide dacă interzicerea unor alimente într-o țară europeană, dar nu în alta, este conformă cu regulile pieței unice ale blocului. (Nu e de aăteptat ca instanța să se pronunțe până anul viitor; durează mai mult ca un judecător european să ia o decizie decât îi ia unui fermier să crească o vacă de la naștere până la abatorizare.) Lobbiștii deja își repetă argumentele pentru momentul în care decizia va fi luată și dezbaterea redeschisă. Fermierii susțin că o friptură este o friptură, pe când ceva făcut din năut sau crescut în laborator nu este. Sunt disponibili mulți alți termeni pentru producătorii de alimente vegetariene; un grup de lobby sugerează că veganii își pot denumi burgerii „roundies”, un termen care sigur nu va prinde. Vânzarea unei substanțe moi făcută din legume sau crescută în laborator sub numele de „carne” îi derutează pe consumatori făcându-i să creadă că cele două au calități nutriționale similare. Prostii, spun consumatorii de tofu. Consumatorii înțeleg foarte bine că un burger fără carne nu este făcut din carne animală: este exact ceea ce caută. Orice ajută la reducerea amprentei de carbon a animalelor de fermă, care reprezintă cel puțin o zecime din emisiile globale, nu poate fi decât benefic.
Ca întotdeauna în Europa, diviziunea este parțial rezultatul geografiei. Nord-europenii din Danemarca sau Țările de Jos, care par să consume alimente în principal doar pentru subszistență, nu sunt foarte preocupați de cum este denumită carnea. În schimb, în sudul Europei, unde gătitul este văzut ca fiind esențial pentru a hrăni atât sufletul, cât și corpul, cauza fermierilor este mai probabil să fie ascultată. Acest lucru este valabil în special atunci când „carnea” substitutivă nu este făcută din legume, ci din produse rezultate în urma unor procese industriale avansate care imită natura, pe care Italia se mândrea că a fost prima din lume care le-a interzis anul trecut (o decizie care, la rândul ei, s-ar putea să nu fie conformă cu normele UE). Lupta împotriva viitorului culinar este o strategie de campanie testată de timp: războinicii culturali de extremă dreaptă din Polonia și Italia au fabricat povești de speriat, despre eurocrați de la Bruxelles care complotează să-i forțeze pe cetățeni să mănânce insecte și viermi pentru a proteja planeta. (Acest lucru nu este adevărat. Probabil.)
Ceci n’est pas une saucisse
Dezbaterea este despre mai mult decât doar un nume. Știința necesară pentru a crea un produs din celule, asemănător cărnii, a fost un pionierat al europenilor, în special al olandezilor, acum aproape 30 de ani. Europa are mai multe firme care cercetează „cultivarea” cărnii și fructelor de mare substitutive decât America sau orice altă parte a lumii: este un caz rar de leadership într-un domeniu de avangardă. Dar, deocamdată, fructul — sau carnea — acestor cercetări este comestibil doar în străinătate. Singapore a autorizat în 2020 vânzarea către public de „pui” cultivat din celule, iar America în 2023. La începutul acestui an, Israel a fost prima țară care a autorizat „carnea de vită” produsă în laborator. Australia, Marea Britanie și Elveția analizează cereri, inclusiv pentru produse realizate de firme din UE. Dar în interiorul blocului, unde astfel de alimente noi necesită tipul de aprobare rezervat medicamentelor și vaccinurilor, nu a fost încă solicitată nicio autorizare. „Carnea cultivată s-a născut în Europa, dar preocuparea este că beneficiile vor fi recoltate în restul lumii”, spune Seth Roberts, de la Good Food Institute, un grup de campanie pro-vegan.
Chiar dacă autoritățile din domeniul siguranței alimentare nu găsesc nicio vină unei astfel de inovații culinare, politicienii sunt gata să intervină. Franța, Italia, România și alte nouă țări au cerut recent ca alimentele cultivate să fie supuse unei „dezbateri ample și reînnoite”, un euro-limbaj pentru a discuta despre ceva atât de mult timp încât, de fapt, este interzis. Ce s-ar întâmpla cu fermierii dacă s-ar confrunta cu o astfel de competiție, au întrebat ele? Fără animale de fermă reale și obiceiurile lor de pășunat, ce ar deveni pășunile continentului? Aparent, „autonomia strategică” a Europei depinde de o situație în care consumatorilor li se spune ce pot și ce nu pot mânca. Oamenilor de știință nu li se permite să facă vaci false, dar politicienii tot nu au nicio problemă în a inventa prostii reale. >>
Ar trebui Ucraina să facă, prima, pasul spre un acord de pace?
