Conferința de presă anuală a lui Vladimir Putin, derulată vineri, a fost, ca de fiecare dată, o superbă fabrică de fake news-uri răspândite de însuși “directorul general”: Rusia o duce bine economic, poporul rus trăiește ca-n basm grație eforturilor remarcabile ale guvernului, armata înflorește, Rusia nu a început niciun război în Ucraina, război vor în schimb europenii, iar Zelenski e doar un biet pucist; și exemplele pot continua, căci conferința s-a întins pe câteva ore, iar în Rusia adevărul oficial are geometrie variabilă.
Dar ceea ce merită în primul rând atenția nu este faptul că minciuna s-a simțit în preajma lui Putin ca la ea acasă – în regimul pe care îl conduce, asta ține de cotidian – ci modul în care Putin a plasat pe umerii lui Trump întreaga responsabilitate care-i revine de fapt dictatorului, deopotrivă pentru rădăcinile războiului, ca și pentru șansele de reușită ale actualei faze de negocieri pentru pace.
În cuvintele lui Putin ( în română – AICI, în engleză- AICI), iată cum a sunat genul acesta de derobare a Moscovei de orice răspundere și, în schimb, de tansformare a Washingtonului în animal de povară biciut de Kremlin:
- << Președintele Trump depune eforturi serioase pentru a pune capăt acestui conflict. O face cu sinceritate deplină.
- Mai mult, la întâlnirea noastră cu președintele Trump, la Anchorage, am fost de acord și am acceptat practic propunerile președintelui Trump. Prin urmare, a spune că respingem ceva este complet incorect și nu are niciun temei.
- La întâlnirile preliminare de la Moscova, ni s-au făcut propuneri și ni s-a cerut să facem anumite compromisuri. Când am ajuns la Anchorage, am spus că acestea nu vor fi decizii ușoare pentru noi și că suntem de acord cu compromisurile propuse. >>
Între cele de mai sus, centrul de greutate cade pe pasajul subliniat, în care dictatorul transmite lumii că actualele discuții sunt de carton, din moment ce totul fusese de fapt bătut în cuie încă din vară, la summitul din Alaska, când Putin ceruse maximum posibil, iar Trump a aprobat maximul solicitat.
Chiar dacă, din perspectiva oricărui aliat tradițional al SUA, ca și din perspectiva poziției istorice a SUA față de Rusia, Europa și NATO, starea de fapt prezentată vineri de Putin sună ea însăși pervers (Putin a cerut totul, Trump a aprobat ceea ce Putin a cerut), există totuși un aspect chiar mai pervers decât atât. Iar acest și mai pervers aspect rezidă în modul în care Putin ambalat povestea: “la Anchorage, am fost de acord și am acceptat practic propunerile președintelui Trump”.
Așadar, rezultă nu doar că Rusia mizează și azi, așa cum a mizat și la Anchorage, pe satisfacerea binecunoscutelor sale pretenții maximaliste pentru a accepta încheierea războiului din Ucraina, ci și că, la Anchorage, pretențiile maximaliste ale Rusiei ar fi fost formulate nu de Putin, ci chiar de către președintele american: “am fost de acord și am acceptat practic propunerile președintelui Trump”.
Până acum, din comportamentul, declarațiile și strategia a lui Trump de negociere a păcii, devenise limpede că acesta se face vinovat de îmbrățișarea perspectivei Kremlinului. Nu fusese totuși la fel limpede și faptul că Trump ar fi făcut pasul inimaginabil de a fi mult mai mult decât “doar” un ecou al vocii lui Putin.
Desigur, până acum tot ceea ce avem este doar perspectiva prezentată de dictatorul rus. E interesant dacă ea va fi comentată (și cum va fi comentată) de Casa Albă.
Dat fiind faptul că dictatorul moscovit minte cum respiră, nu poate fi exclus faptul că asistăm și aici la un nou fake news de zile mari distribuit de acesta.
Însă nu mai puțin adevărat este și faptul că discernământul președintelui american în ceea ce privește războiul din Ucraina și securitatea în Europa pare suficient de atrofiat încât să îl poți suspecta liniștit că ar fi capabil chiar și de ceea ce a povestit dictatorul rus la conferința-maraton de vineri.
Memoriile unui fost colaborator al lui Trump, precum John Bolton, ex-consilierul său de securitate națională din primul mandat, ca și diverse dezvăluiri de presă din ultimii ani nu fac decât să consolideze temerile legate de o asemenea posibilitate.
De-a lungul acestui prim an din al doilea său mandat, Donald Trump a fost sistematic ținut în șah de dictatorul pe care îl admiră sincer, Vladimir Putin.
Nicio inițiativă de pace asumată de liderul american nu a scăpat nevătămată de reacția ulterioară a Rusiei. Niciun pas spre pace făcut de administrația Trump nu a fost scutit de presiuni prealabile făcute de Moscova, menite să orienteze “corect” și din fașă pasul pe care urma să-l facă administrația Trump.
Iar în acest context, pe parcursul lui 2025, pacea nu a fost niciodată o perspectivă reală pentru ceea ce se petrece în Ucraina.
Donald Trump este un lider (de afaceri, politic și de țară) extrem de capricios, extrem de egocentrist, extrem de orientat spre satisfacerea propriilor capricii și a propriului eu – indiferent de contextul obiectiv, indiferent de ceea ce în realitate se poate, indiferent de ceea ce, din perspectiva interesului Americii, s-ar cuveni.
Și totuși, când vine vorba de Rusia, mai precis, când vine vorba de ceea ce vrea Putin, toată această dictatură subiectivă marca Trump pălește, subit, se scufundă adânc, dispare ca și cum n-ar fi fost.
Probabil că arhivele vor lămuri în viitor ceea ce în prezent pare inexplicabil.
Dar până atunci, suficient de în viitor încât unii dintre noi nu vom mai fi, îți vine să mori de curiozitate cu privire la ceea ce va spune Casa Albă condusă de Trump (dacă va spune) despre ceea ce a zis Putin vineri că s-ar fi petrecut la Anchorage în vară.
- PS: Din declarațiile de până acum ale părții ruse, se știe că Moscova nu va accepta să fie pace în Ucraina fără a subjuga politic, total, Ucraina; fără a-i fi cedat întregul Donbas, deci și zonele necucerite (o linie roșie pentru Kiev, dar și pentru Europa, din perspectiva securității); fără a-i fi și recunoscute internațional anexările (o absurditate mare cât casa, nici măcar Stalin nu a putut obține așa ceva); fără a reveni la logica sferelor de influență în Europa; fără a fi ridicate sancțiunile; fără a fi diminuată drastic capacitatea de apărare a forțelor armate ucrainene; fără a fi diminuată amprenta NATO;
- Când Putin zice că Trump a propus la Anchorage ceva cu care Putin a fost de acord, practic Putin spune că Trump a propus toate cele de mai sus (ceea ce înseamnă infinit mai mult decât ca Trump “doar” să fi acceptat ceva ce, oricum, ar fi fost din start de neacceptat și cu atât mai puțin de nepropus).
