Directorul general al Rassemblement national (RN, extremă dreapta) Gilles Pennelle a demisionat din post la o zi după alegerile legislative anticipate, declară marţi surse din partid, care confirmă o dezvăluire a cotidianului Le Monde, relatează AFP, citată de News.ro.
Pennelle, ales în urmă cu o lună eurodeputat, era principalul artizan al ”planului Matignon” al partidului de extremă dreapta, menit să prevadă toată logistica în cazul alegerilor anticipate, care să necesite doar o ”apăsare pe buton” în vederea activării.
Nepregătirea unor dintre ei a fost arătată cu degetul în dezbateri locale între cele două tururi.
Preşedintele RN Jordan Bardella şi-a recunoscut luni ”greşelile” din campanie.
”Sunt de făcut eforturi atât în profesionalizarea implantării noastre locale, poate în alegerea unui număr de candidaţi. O spun clar, în câteva circumscripţii alegerile pe care l-am făcut nu erau bune”, a declarat el.
RN – care viza cel puţin o majoritate relatică în noua Adunare Naţională – s-a clasat duminică pe locul trei în scrutinul legislativ, o contraperformanţă în pofida alegerii a 143 de deputaţi – cu tot cu aliaţii săi ciottişti – cu 50 de aleşi în plus faţă de contingentul din 2022.











