Nicuşor Dan – întrevedere cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii la Summitul NATO

Sursa foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a avut, marți, o întrevedere cu delegația Congresului Statelor Unite ale Americii la Summitul NATO, transmite Agerpres.

Din delegație au făcut parte senatoarea Jeanne Shaheen, membră în Comisia pentru Relații Externe, senatorul Mike Rounds, membru în Comisia pentru Forțe Armate, senatorul Christopher Coons, din Comisia pentru Relații Externe, senatorul Dick Durbin, din Comisia Juridică și Mike Turner, membru al Camerei Reprezentanților.

‘Înaintea Summitului NATO am avut o întâlnire productivă în Ankara cu o delegație bipartizană a Congresului SUA. Am avut o discuție foarte bună despre importanța legăturii transatlantice și despre care sunt prioritățile noastre comune care fac parte din agenda Alianței. De asemenea, am discutat despre cum putem face ca Parteneriatul Strategic SUA – România să evolueze, cu o atenție deosebită acordată cooperării în domeniul apărării, oportunităților economice și legăturilor interumane’, a scris șeful statului pe platforma X, după întrevedere.

 

Președintele a precizat că România și SUA vor continua să colaboreze pentru a consolida securitatea în regiunea Mării Negre, pe Flancul estic și în întreaga zonă euroatlantică.

Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, a participat la întrevederea cu delegația bipartizană.

Ea a anunțat, anterior, pe Facebook că va discuta cu membrii Congresului american despre Parteneriatul Strategic și evoluțiile NATO 3.0.

Președintele Nicușor Dan a aterizat la Ankara marți după-amiază, cu o zi înainte de Summitul NATO. Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru vor participa la la recepția și dineul oficial pentru șefii de stat și de guvern și partenerii sau partenerele acestora oferite de președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, și prima doamnă, Emine Erdogan.

NATO anunţă contracte de armament în valoare de miliarde