Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București a lăsat ștacheta academică foarte jos permițând intrarea în facultate cu notă minimă, dezvăluie Newsweek.ro. Dacă ai reușit să iei un 5 chinuit la examen și ai în cont mii de euro, ești binevenit la Facultatea de Medicină și Farmacie.

Dacă ai reușit să iei un 5 chinuit la examen și ai în cont mii de euro care îți prisosesc (6.000 euro pe an școlar) ești binevenit la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București.

Investiția ți-o poți scoate, garantat, câțiva ani mai tîrziu, salariul medicilor fiind de ordinul miilor de euro pe lună.

Suprataxă dacă nu îți place cartea

La Facultatea de Medicină din București sunt 660 de locuri subvenționate de la buget pentru cei care se clasează pe primele locuri la examenul de admitere. Există și categoria elevilor care plătesc „Taxă pentru studii universitare de licență”, anul acesta fiind vorba de 150 locuri. Această taxă a fost de 9.000 de lei pe an.

Mai există și o taxă uriașă de 6.000 de euro  intitulată „Taxă pentru studii universitare de licență -STUDENŢI ROMȂNI – SUPRATAXĂ”. Detalii legate de taxele de școlarizare la Universitatea de medicină le găsiți AICI.

Un anunț postat pe site-ul Universității aduce o serie de clarificări în legătură cu această suprataxă.

Pe 7 septembrie 2020 apare informația:

„Anunț locuri taxă 6000 Euro

În urma ședinței de Senat Nr. 15 din data de 04.09.2020, s-au aprobat solicitările la forma de învățământ cu taxă de 6000 euro.

Menționăm că în perioada 08.09. – 11.09.2020 confirmarea ocupării locului se va face prin achitarea contravalorii în lei a sumei de 3000 euro”. Detalii AICI

O săptămână mai târziu aflăm cine se califică pentru a intra la medicină plătind taxa de 6.000 euro

13 septembrie 2020:

„Anunț privind studenții admiși la forma de învățământ cu taxă 6000 de euro Toate cererile candidaților care au susținut examenul de admitere și au obținut minim 50 de puncte au fost aprobate în vederea  înscrierii la programul de studii medicină, forma de finanțare cu taxa 6000 euro”. Detalii AICI

Trebuie să știi jumătate din materie

Singura cerință de îndeplinit pentru a te înscrie la facultatea de medicină, plătind taxa de 6.000 de euro, este obținerea notei cinci (50 de puncte din 100) la examen. Nota cinci este nota minimă.

„La Facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară concursul de admitere include două discipline (Biologie obligatoriu şi, la alegere, Fizică sau Chimie), totalizând un numar de 100 întrebări, din care 60 pentru proba obligatorie şi 40 pentru cea la alegere.

Fiecare întrebare are un singur răspuns corect (materializat prin completarea integrală a căsuţei corespondente) pentru care se acordă un punct. Punctajul maxim al probei de concurs este de 100 puncte pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 80 puncte pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală şi 60 puncte pentru restul specializărilor din cadrul FMAM. Punctajul obţinut se transformă în note.

ARTICOLUL INTEGRAL POATE FI CITIT AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here