AIEA pregăteşte o vizită la Centrala Nucelară Zaporijjea, în pofida refuzului Kievului

Sursa: Wikipedia

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) ”acţionează activ” în vederea organizării unei vizite la centrala Nucelară Zaporijjea (sud), căreia Ucraina i s-a opus din nou joi, atât timp cât instalaţia este ocupată de către Rusia, relatează AFP, citată de News.ro.

”Nu este vorba despre a vrea sau a dori această misiune. Este o obligaţie atât a Ucrainei, cât şi a AIEA”, a subliniat, în Consiliul Guvernatorilor, reunit săptămâna aceasta la Viena, directorul general al acestei agenţii ONU Rafael Grossi.

”Situaţia actuală nu poate fi susţinută”, în contextul în care lucrări esenţiale de mentenanţă aunt amânate neîncetat, nu este livrat echipament esenţial, iar riscul unui accident nuclear creşte, a subliniat el.

Rafael Grossi şi-a exprimat, de asemenea, ”îngrijorarea profundă faţă de condiţile de muncă extrem de stresante” ale personalului ucrainean.
”Din aceste motive, este necesar ca experţi AIEA să se ducă la faţa locului”, a insistat Rafael Grossi, precizând că ”acţionează activ în vederea aranjăriii unei misiuni”, anunţă într-un cimunicat AIEA.

Kievul şi-a reiterat joi opoziţia faţă de această vizită, care ”ar legitima în ochii comunităţii internaţionale ocupaţia” instalaţiei de către forţe ruse, a subliniat într-un mesaj postat pe Twitter operatorul ucrainean Energoatom.

Militari ruşi au preluat la începutul lui martie controlul acestei centrale nucleare, situată în oraşul Energodar, în sudul Ucrainei, despărţită de către fluviul Nipru de capitala regiunii, Zaporijjea, aflată în continuare sub controlul Ucrainei.

”Cum poate intra misiunea AIEA în centrală? Nimeni din Ucraina nu a invitat-o”, tună Energoatom, în pofida declaraţiilor lui Rafael Grossi.

Ar urma astfel, ”să se treacă prin Rusia, apoi prin Crimeea sau prin alte teritorii ocupate temporar, fără autorizaţia Ucrainei”, ceea ce ar însemna ”ignorarea legii internţaionale”, denunţă Energoatom.

O vizită va fi posibilă doar după ce Ucraina va prelua controlul instalaţiei, insistă operatorul, care citează exemplul Centralei Nucelare avariate de la Cernobîl, unde directorul AIEA a efectuat o vizită la sfârşitul lui aprilie, după retragerea militarilor ruşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here