Alegeri prezidențiale 2019. Klaus Iohannis a anunțat, marți, o dezbatere alături de politologi, formatori de opinie și jurnalişti

Romania's president and prime minister are both members of ethnic minoritues

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă că va organiza o dezbatere, marţea viitoare, alături de politologi, formatori de opinie şi jurnalişti. „Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor”, spune el.

Iohannis a spus că înţelege nevoia şi dorinţa de a avea dezbateri în al doilea tur de scrutin. În acest context, el a anunţat pentru săptămâna viitoare, marţi, o dezbatere la care vor fi invitaţi să dezbată alături de preşedinte politologi, formatori de opinie, jurnalişti.

„Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor”, promite Klaus Iohannis.

Anterior, el a explicat de ce nu acceptă o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

„De ce nu accept o dezbatere cu candidata PSD-ului? Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru dat jos prin moţiune de cenzură, a fost parte activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul  în jurul unor persoane cu probleme penale. A fost o persoană foarte activă în a guverna, pe scurt, împotriva românilor, doamna Dăncilă este reprezentanta unui partid antidemocratic, nereformat, care a guvernat împotriva românilor”, a spus Iohannis.

El a afirmat că Dăncilă se aşteaptă să fie tratată cu mare respect de toată lumea, „ca şi cum până acum ar fi apărat democraţia românească şi pe români”.

„Nu accept o dezbatere cu astfel de persoane care reprezintă tot ce este mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani acceptând o dezbatere cu candidatul acestui PSD. Eu îmi doresc România fără PSD în structurile de conducere. Nu are decât PSD-ul să stea în poziţie, dacă vrea să se reformeze dacă nu, treaba lor, în conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSD şi nu este loc pentru dezbatere cu un astfel de candidat”, a spus el.

Iohannis a afirmat că primul tur al alegerilor a fost o victorie pentru el.

„Alegerile în primul tur au fost o victorie pentru mine şi o înfrângere pentru PSD. A fost cel mai prost rezultat al PSD-ului din ultimii 30 de ani”, a declarat el.

Iohannis a criticat PSD spunând că este „o piedică în dezvoltarea României”, dar în ultimii 3 ani a reuşit să ne ducă pe toţi „într-o stare de aproape disperare”.

„Au atacat firmele private, au atacat tot ce a funcţionat în România, dar românii le-au dat câteva lecţii pesediştillor. Suntem în curs de realizare a ceea ce am numit România normală. Primul pas semnificativ s-a făcut în 26 mai, la alegerile europarlamentare şi la Referendum. . (…) duminica trecută românii au spus clar că nu mai vor PSD”, a mai spus Iohannis.

„Am dovedit în ultimii ani că ştiu să lupt împotriva PSD-ului şi că am făcut acest lucru cu folos. Am dovesit că ştiu să reprezint România bine în lume şi am făcut acest lucru spre folosul României şi al românilor, am dovedit că pot să coagulez forţele politce democratice şi s-a produs schimbarea de guvern. Şi la finalul mandatului am dovedit că ştiu să opresc PSD-ul”, a afirmat Iohannis-

Iohannis a transmis „mulţumiri speciale” diasporei care „s-au mobilizat exemplar” şi le-a mulţimit personal românilor care l-au votat.

Întrebat ce regretă, Iohannis a spus: „Regret că nu am putut să terminăm mai repede faza pesedistă pentru că România cu PSD la guvernare a pierdut multe oportunităţi (…) care au fost ratate din cauza felului în care PSD a acţionat şi a guvernat. Au fost ani complicaţi pentru România şi cred că pot în acest moment să spun că am reuşit în aceşti ani să ţin România pe linia clară euroatlantică, am evitat crize profunde în România ş mi-aş fi dorit să am ocazia să lucrez împreună cu un Guvern care să lucreze pentru români, care să ducă România înainte. Cred că acum, la final, pot să spun că în condiţiile în care s-au desfăşurat evenimentele politice din ultimii cinci ai am făcut tot ce a putut face un preşedinte în condiţii constituţionale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here