Alerte de raid aerian pe timpul nopţii în Ucraina: Sistemele de apărare antiaeriană au doborât mai multe drone, inclusiv la Kiev

Alerte de raid aerian au sunat timp de mai multe ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în aproape tot teritoriul Ucrainei, iar oficialii au declarat că sistemele de apărare antiaeriană au doborât mai multe drone, inclusiv una deasupra spaţiului aerian al Kievului, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Potrivit Reuters, administraţia militară a capitalei Ucrainei a anunţat pe Telegram: „În timpul ultimei alerte aeriene, un UAV de recunoaştere inamic a fost detectat în spaţiul aerian al Kievului. Drona a fost distrusă … Preliminar, nu s-au înregistrat victime sau distrugeri”.

Alertele s-au extins de la Kiev şi regiunile de la vest de acesta până la toate regiunile din est, precum şi la sud până la regiunea Herson şi Crimeea anexată de Rusia.

Oficialii locali din mai multe regiuni ucrainene au raportat că sistemele de apărare antiaeriană au fost desfăşurate peste noapte, dar nu existau informaţii imediate la începutul zilei de duminică cu privire la posibile victime sau pagube.

De asemenea, un oficial pro-rus a anunţat că Ucraina a lansat peste 10 atacuri cu drone asupra peninsulei Crimeea în cursul nopţii, inclusiv trei asupra portului Sevastopol, subliniind că sistemele de apărare aeriană au respins toate atacurile.

„Niciun obiect (din Sevastopol) nu a fost avariat”, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul Sevastopolului, instalat de Moscova, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here