Alexandru Rafila anunță care este următoarea ameninţare pe termen mediu, după terminarea pandemiei de Covid-19

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că trebuie învăţate „lecţiile potrivite din criza COVID-19”, iar ţările europene să colaboreze pentru a se asigura că sistemele de sănătate devin mai puternice şi mai pregătite. „Următoarea ameninţare pe termen mediu va fi cu siguranţă legată de rezistenţa la antimicrobiene (…) Statele membre trebuie să îşi coordoneze acţiunile pentru a reduce utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor”, a subliniat el, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat, la întâlnirea miniştrilor de Externe şi ai Sănătăţii desfăşurată la Lyon, sub auspiciile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, importanţa solidarităţii şi cooperării la nivel european pentru combaterea pandemiei COVID-19, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Sănătăţii.

„Pandemia de COVID-19 a evidenţiat valoarea importanta a solidarităţii şi cooperării. România susţine eforturile de creştere a acoperirii vaccinale la nivel mondial. Guvernul României şi-a dovedit solidaritatea cu alte ţări, donând milioane de doze de vaccin Moldovei, Serbiei, Ucrainei, Egiptului, Vietnamului, Tunisiei şi Coreei de Sud. Utilizarea extinsă a unui vaccin eficient şi sigur împotriva COVID-19 în toate colţurile lumii reprezintă o piatră de temelie a răspunsului nostru la actuala pandemie”, a spus prof. dr. Alexandru Rafila, la Conferinţa comună a miniştrilor de externe şi ai sănătăţii din Uniunea Europeană.

Ministrul Sănătăţii a avut întâlniri bilaterale cu miniştrii Sănătăţii din Austria, Bulgaria, Danemarca şi Norvegia, în care au fost abordate subiecte privind modul de colaborare în gestionarea pandemiei, vaccinarea împotriva COVID-19 şi impactul asupra sistemelor de sănătate, dar şi alte subiecte de interes, precum bunele practici în derularea studiilor clinice şi asistenţa medicală pediatrică.
În cadrul Reuniunii informale a miniştrilor Sănătăţii din UE organizate, joi, la Grenoble, ministrul Rafila a evidenţiat că una dintre lecţiile învăţate în pandemie trebuie să fie intensificarea abordării multisectoriale a problemelor de sănătate publică, mai ales a celor cu impact transfrontalier.
„Trebuie să învăţăm lecţiile potrivite din criza COVID-19 şi să ne angajăm într-o cooperare europeană consolidată pentru a ne asigura că sistemele noastre de sănătate devin mai puternice şi mai pregătite pentru astfel de crize. Următoarea ameninţare pe termen mediu va fi cu siguranţă legată de rezistenţa la antimicrobiene (AMR), care poate afecta multe dintre progresele din medicină şi poate sta la originea unui număr mare de decese. Statele membre trebuie să îşi coordoneze acţiunile pentru a reduce utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor, să colaboreze pentru a dezvolta noi antibiotice şi să integreze abordarea „One Health”, între sănătatea umană, cea animală şi mediu”, a adăugat ministrul român al Sănătăţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here