Alexus Grynkewich: Europenii reuşesc să acopere majoritatea lacunelor lăsate de SUA în planurile de apărare ale NATO

Sursa: X

Aliaţii europeni din NATO au acoperit în mare măsură lacunele lăsate de Statele Unite în planurile de apărare ale alianţei, a declarat joi comandantul suprem al NATO, adăugând că blocul caută soluţii alternative pentru a remedia deficienţele rămase în câteva domenii, relatează Reuters, citată de News.ro.

“În doar câteva săptămâni, aliaţii europeni au acoperit în mare măsură lacunele lăsate de reducerile efectuate de SUA la Modelul de Forţe al NATO”, a afirmat comandantul suprem al NATO (SACEUR), generalul Forţelor Aeriene ale SUA Alexus Grynkewich, într-o declaraţie furnizată agenţiei Reuters, la solicitarea unui comentariu pe această temă.

“Iar în acele câteva ⁠domenii în care nu au reuşit, unde în prezent nu dispun de o capacitate similară de înlocuire, analizăm ​capacităţi alternative cu efect echivalent”, a dat asigurări SACEUR.

În luna mai, SUA au anunţat aliaţii că au decis să reducă fondul de capacităţi militare ​angajate în cadrul alianţei transatlantice în caz de criză, ceea ce a ridicat întrebări urgente pe măsură ce liderii se pregătesc pentru summitul NATO de la Ankara din 7-8 iulie.

Măsura are scopul de a pune capăt treptat unei “co-dependenţe nesănătoase” faţă de forţele americane, în contextul în care Washingtonul se confruntă cu posibilitatea unor conflicte simultane pe mai multe teatre de operaţiuni, potrivit lui Grynkewich.

La jumătatea lunii iunie, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că alţi aliaţi îşi măresc contribuţiile şi vor acoperi “o mare parte” din lacune, dar nu a oferit detalii.

Citatând o sursă din cadrul NATO, Reuters a informat miercuri că NATO va anunţa la summitul de la Ankara de săptămâna viitoare că membrii săi europeni au acoperit aproape toate lacunele lăsate de Statele Unite în planurile de apărare ale alianţei.

Principala lacună pe care NATO încă se străduieşte să o acopere este cea privind bombardierele strategice, domeniu în care SUA au declarat că vor pune la dispoziţie doar un singur avion în loc de două, a afirmat sursa, care a vorbit sub condiţia anonimatului.

DE LA AVIOANE DE VÂNĂTOARE LA DRONE

SUA nu au dezvăluit public detalii privind reducerile sale, dar acestea variază de la avioane de realimentare la avioane de vânătoare, drone şi nave, potrivit cifrelor furnizate agenţiei Reuters de o sursă militară.

Numărul avioanelor de vânătoare americane F-15 şi F-15E puse la dispoziţia NATO va scădea cu o treime, la 99, iar numărul dronelor MQ-4 şi MQ-9 Reaper se va reduce la jumătate, la 12, potrivit sursei.

Numărul avioanelor de realimentare KC-135 şi KC-46 scade de la 79 la 63, în timp ce va fi alocat doar un singur bombardier strategic şi un singur portavion, în loc de două.

Numărul avioanelor de patrulare maritimă scade de la 26 la 15, numărul distrugătoarelor scade de la 17 la nouă, iar singurul submarin echipat cu rachete de croazieră este, de asemenea, eliminat din angajamente.

Alianţa NATO se află sub o presiune fără precedent, unele ţări europene fiind îngrijorate că Washingtonul ar putea pune în aplicare ameninţările repetate ale preşedintelui american Donald Trump de a se retrage.

Drone rusești au spionat țări NATO, fără a fi contracarate