Poate Taiwanul să-și folosească industria de cipuri pentru a-i suci mâna la spate lui pe Donald Trump? – O analiză The Economist
În întreaga lume, prietenii și adversarii Americii ajung la aceeași concluzie sumbră. Pentru a câștiga respectul președintelui Donald Trump, trebuie să arăți că îi poți face rău. Niciunul dintre partenerii de securitate ai Americii nu este suficient de nechibzuit încât să-l amenințe deschis pe Trump. Dar toți au văzut cum Iranul a reușit să obțină un avantaj asupra unui adversar mai puternic prin închiderea Strâmtorii Ormuz, iar unii și-au luat notițe. Abuzarea de către Iranu a acestui punct strategic de trecere este pur și simplu revoltător, spun acești aliați, clătinând dezaprobator din cap. Dar cum am putea avea și noi unul al nostru?
Acest mod de gândire poate fi auzit chiar și — deși discret și doar cu ușile închise — din partea unor persoane bine informate din Taiwan, o insulă cu 24 de milioane de locuitori pe care China o revendică drept teritoriu propriu. Este o discuție cu risc ridicat. Supraviețuirea Taiwanului ca democrație autoguvernată depinde de deciziile președintelui Statelor Unite. America nu este obligată prin tratat să apere Taiwanul în cazul unui atac al Chinei. În schimb, președinții americani care s-au succedat, inclusiv Trump, au lăsat deschisă posibilitatea de a trimite Flota a Șaptea dacă China ar încerca să cucerească insula prin forță. Timp de decenii, această ambiguitate i-a descurajat pe liderii Partidului Comunist Chinez să facă acest pas.
Trump îi sperie pe taiwanezi. Este adevărat că a vândut insulei arme în cantități-record. Dar a și ironizat-o, descriind-o drept un loc mic, depășit de puterea uriașă a Chinei. În timpul unei vizite de stat la Beijing, în luna mai, după ore întregi de discuții cu liderul chinez Xi Jinping, el a ieșit repetând punctele de vedere ale Chinei. Trump l-a acuzat, în esență, pe președintele Taiwanului, Lai Ching-te, că provoacă China prin încercarea de a obține independența insulei. Aceasta este o linie roșie pentru liderii chinezi, deși poziția reală a lui Lai este ambiguă și prudentă. „Taiwanul vrea ca America să călătorească 9.500 de mile ca să lupte într-un război”, s-a plâns Trump. „Eu nu caut așa ceva”. El consideră viitoarele vânzări de arme către Taiwan drept o monedă de schimb în negocierile cu China privind comerțul și mineralele rafinate de China, folosite de companiile americane.
Taiwanul știe că are nevoie de pârghii de influență. După ce a adoptat democrația, în urmă cu peste 30 de ani, Taiwanul și-a câștigat prieteni la Washington prezentându-se drept un bastion al libertății, amenințat de China autocrată. Când a ajuns la putere Trump, un admirator al autocraților, oficialii taiwanezi au învățat rapid să vorbească mai puțin despre valorile comune. Au privit îngroziți cum Trump a tratat cu dispreț Ucraina, descriind-o ca pe o țară mică ce a fost nechibzuită încercând să se apere împotriva unei Rusii mai puternice. „Am putea fi noi în locul lor”, și-au spus taiwanezii, înfricoșați.
În schimb, Taiwanul insistă asupra a două argumente privind valoarea sa strategică pentru America. Unul ține de poziția sa în „primul lanț de insule”, termen folosit de Pentagon pentru arhipelagul care limitează accesul Chinei continentale la Oceanul Pacific, întinzându-se din Japonia, prin Taiwan, până în Filipine. Celălalt privește rolul indispensabil al Taiwanului ca centru mondial al producției de cipuri, inclusiv aproximativ 90% dintre cele mai avansate semiconductoare. De câțiva ani, politicienii taiwanezi numesc industria lor de cipuri „Scutul de Siliciu” sau — în momentele lor mai lirice — un munte sacru care face Taiwanul prea valoros pentru ca China să îndrăznească să-l atace sau pentru ca America să-l abandoneze.
Alte țări privesc însă cu mai puțină bunăvoință dominația Taiwanului în producția de cipuri. Chiar și guvernele prietene resimt dependența lor de o insulă expusă cutremurelor și lovită frecvent de taifunuri, care își importă aproape toate materiile prime și cea mai mare parte a energiei. Taiwanul era presat să construiască fabrici de cipuri în străinătate, în special în Statele Unite, Japonia și Germania încă dinainte de venirea lui Donald Trump. Trump a mers și mai departe, acuzând în mod fals Taiwanul că ar fi „furat” industria americană a semiconductorilor cu decenii în urmă. El a exercitat presiuni asupra TSMC și asupra altor companii de vârf pentru a-și extinde operațiunile în Arizona, Texas și alte state.
La Taipei, capitala Taiwanului, unii experți în politici publice se tem că „Scutul de Siliciu” va fi slăbit în timp și că ingineri foarte talentați vor fi trimiși să construiască și să opereze fabrici în străinătate. Alții, însă, propun modalități de a transforma acest scut defensiv într-o armă, chiar acum. Taiwanul are propria sa strâmtoare. Canalul dintre insulă și continent, lat de aproximativ 160 km, transportă zilnic unele dintre cele mai valoroase mărfuri din lume, inclusiv cipuri semiconductoare.
Până acum, atenția Taiwanului s-a concentrat asupra apărării și asupra protejării sale împotriva unei invazii chineze sau a unei blocade navale. Însă, la Taipei, persoane bine informate sugerează că rolul indispensabil al Taiwanului în comerțul mondial poate fi folosit pentru a constrânge atât SUA, cât și China. Ele anticipează că Taiwanul ar înceta exporturile de cipuri încă din primele ore ale unei crize, aruncând în haos piețele globale și lanțurile de aprovizionare. Declanșatorul ar fi o criză energetică. Electricitatea s-ar epuiza rapid dacă China ar bloca importurile de cărbune, gaze și petrol. Fabricarea cipurilor consumă cantități uriașe de energie, iar guvernul ar acorda prioritate spitalelor și altor servicii civile. Astfel, Taiwanul ar putea invoca un argument moral pentru a ține „ostatică” economia mondială. În acel moment, cei mai pesimiști își imaginează că Trump ar ordona Taiwanului să se predea, după negocieri cu China din care Taiwanul ar fi exclus. Optimiștii răspund că o asemenea trădare ar lăsa China să controleze cei mai importanți producători de cipuri din lume. Cum ar mai putea fi acest lucru compatibil cu obiectivul Americii de a domina domeniul inteligenței artificiale?, întreabă ei.
Valorificarea avantajului strategic
Pe scurt, Taiwanul deține propriul său punct strategic de presiune. De fapt, tiradele lui Trump despre presupusul furt al industriei americane a semiconductorilor de către Taiwan reprezintă, într-un fel, un compliment involuntar. Taiwanul are cărți importante în mână, iar Trump știe acest lucru. Dacă aceasta este o formă de șantaj, ea servește unei cauze nobile. Un război între America și China pentru Taiwan ar fi înspăimântător de periculos. O preluare a insulei de către China ar pune capăt unei democrații prospere, chiar dacă uneori haotice, și ar inaugura un coșmar al represiunii, proceselor-spectacol și reeducării în masă pentru milioane de taiwanezi. Cea mai bună cale de a evita asemenea dezastre este ca America să continue să descurajeze China.
La Washington, susținătorii lui Trump îi atribuie meritul de a fi reînviat doctrina lui Ronald Reagan a „păcii prin forță”. Este o insultă la adresa lui Reagan. În realitate, alte țări simt slăbiciune în atitudinea lui Trump. Ele învață dintr-o altă maximă a lui Reagan: dacă nu poți face pe cineva să vadă lumina, fă-l să simtă căldura.
Heartland vs. Rimland. Liniile de luptă în războiul pentru următoarea ordine mondială
