Amsterdamul ia în considerare interzicerea marijuanei pentru turiști

Foto: Unsplash

Primarul orașului Amsterdam, Femke Halsema, caută sprijin politic pentru planul ei de reduce numărul de turiști în capitala Olandei, mai ales în Carierul Roșu. Aceasta a dezvăluit datele unei cercetări sociologice potrivit căreia o treime dintre turiștii străini și aproape jumătate din cei britanici nu ar mai fi la fel de dispuși să viziteze orașul dacă nu mai pot să cumpere cannabis, scrie The Guardian.

Femke Halsema, care vrea să reducă și numărul localurilor care comercializează marijuana, a atașat rezultatul sondajului de opinie unei scrisori către consilierii locali, în care îi anunță pe aceștia că urmează să examineze mai multe căi prin care să reducă atracția turiștilor pentru marijuana.

Amsterdamul încearcă să facă astfel față invaziei de turiști. Orașul cu 1,1, milioane de locuitori este vizitat anual de nu mai puțin de 17 milioane de oameni, iar municipalitatea crede că o mare parte dintre aceștia sunt atrași mai ales de gedoogbeleid – sau politica de toleranță față de cannabis.

Sondajul de opinie a scos la iveală că 34% dintre cei care vizitează Singel, zona din oraș unde se află și Cartierul Roșu, ar veni mai rar dacă străinilor nu li s-ar mai permite să cumpere marijuana. Mai mult, 11% dintre aceștia nu s-ar mai întoarce deloc. În plus,, 42% dintre turiștii britanici au declarat că ar veni mai rar în Amsterdam dacă o astfel de măsură este implementată.

40% dintre cei chestionați au declarat că nu ar mai consuma „hașiș sau marijuana” dacă nu le-ar mai putea cumpăra din cafenele. 22% dintre turiști au spus că ar ruga o altă persoană să cumpere în locul lor, în timp ce 18% au mărturisit că ar găsi o altă cale pentru a face rost de droguri ușoare.

Cei care au participat la studiu au vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, iar 57% dintre ei au spus că posibilitatea de a consuma legal marijuana joacă un rol important când aleg Amsterdamul drept destinație de vacanță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here