Analiză Funky Citizens: Doar 35% dintre primăriile de municipii şi sector au organizat dezbatere publică la adoptarea bugetelor

Funky Citizens a analizat, din nou, modul în care primăriile celor 103 municipii din ţară şi primăriile de sector din Capitală au acţionat în procesul de adoptare a bugetelor pentru acest an arată. Cele mai multe administraţii locale nu au organizat dezbateri publice pe tema modului în care sunt împărţiţi banii de la buget, iar aproape 30% dintrebugete nu au fost aprobate în termenul legal. Anul acesta, municipiul care a obţinut cele mai mari note în ceea ce priveşte procesul de adoptare a bugetului este Braşovul, informează News.ro.

Analiza privind procesul de adoptare a bugetelor municipiilor şi sectoarelor Bucureştiului, făcută pentru al treilea an consecutiv de Funky Citizens, arată că 69,72% dintre primăriile suspuse analizei nu au publicat la termen proiectul de buget, 24 de municipii nepublicând deloc proiectul de buget, iar 22,94% nu au postat pe site-ul propriu anunţ privind dezbaterea bugetului.

La Târgu Secuiesc, anunţul specifică faptul că proiectul de buget poate fi consultat numai la sediul primăriei.

Conform analizei, 38 din 109 municipalităţi au organizat dezbatere publică pe tema bugetului, reprezentând 35% din total.

Funky Citizens notează că ”un caz special la Iaşi, unde s-a organizat un eveniment tip discuţie numai cu ONG-urile, după ce acestea au solicitat o dezbatere publică şi prelungirea termenului aferent”, iar în Lugoj, presa scrie că s-a organizat o astfel de dezbatere, însă nu a participat nimeni.

”Au existat şi primării, precum Arad sau Oneşti, care au menţionat în anunţul de punere a propunerii de buget în dezbatere publică faptul că se poate organiza o dezbatere dacă există interes din partea cetăţenilor în acest sens. Dar nu orice fel de cetăţeni: cei interesaţi pot solicita asta în scris, «printr-o cerere depusă de o organizaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică». Apreciem deschiderea, însă observăm caracterul limitativ al formulării – dacă mai mulţi cetăţeni interesaţi ar fi solicitat un eveniment de dezbatere, teoretic nu ar fi fost organizat, deoarece aceştia nu fac parte din categoriile enunţate mai sus”, remarcă reprezentanţii organizaţiei.

Aceştia subliniază, de asemenea, că 29,36% dintre administraţiile de municipii sau de sector nu au adoptat bugetul în termen legal.

Astfel, 28 de municipii şi-au adoptat bugetul pe 31 ianuarie (ziua preferată în acest an) şi 25 pe 2 februarie, data-limită din punct de vedere legal.

Cel mai repede au adoptat Iaşi (18 ianuarie), Buzău şi Moineşti (19 ianuarie).

Zece primării nu au publicat bugetul pe site, fiind vorba despre: Sectorul 1, Curtea de Argeş, Sectorul 4, Turda, Drobeta-Turnu Severin, Târgovişte, Sectorul 5, Caransebeş, Săcele, Mangalia. Cinci din 109 municipalităţi au publicat bugetul în format deschis, fiind vorba despre Brad, Sectorul 2, Alba Iulia, Aiud, Satu Mare, 24 din 109 primării au publicat bugetul în format selectabil, iar 69 din 109 au publicat bugetul în format scanat.

Funky Citizens a elaborat şi un sistem de notare privind paşii parcurşi în adoptarea bugetelor municipiilor, sistem care ţine cont de factori precum prezenţa anunţului proiectului de buget pe site, publicarea anunţului până la data stabilită de lege, formatul de publicare pentru proiectul de buget, adoptarea bugetului până la data stabilită de lege, termenul acordat dezbaterii.

Din acest punct de vedere, nota cea mai mare a primit-o Primăria Braşov, care a obţinut 9, notă obţinută anul trecut de Sectorul 6. Primăriile din: Alexandria, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sectorul 2, Sectorul 4, Sectorul 6, Turnu Măgurele au obţinut câte 8 puncte iar cele din Aiud, Alba Iulia, Arad, Blaj, Constanţa, Deva, Drăgăşani, Feteşti, Hunedoara, Iaşi, Mangalia, Mediaş, Oradea, Petroşani, Piteşti, Săcele, Slobozia, Timişoara, Vulcan câte 8 puncte.

Cea mai mică notă a obţinut-o Primăria Gheorgheni, care are un punct.

De asemenea, câte două puncte au reuşit să bifeze primăriile din Calafat, Caransebeş, Carei, Huşi, Miercurea Ciuc, Orăştie şi Zalău. Per total, 84 din 109 municipalităţi, reprezentând 78%, au obţinut note de trecere în procesul de adoptare a bugetelor locale în acest an, faţă de 76 în 2022. 41 de primării au obţinut un punctaj mai mare, 36 acelaşi, iar 32 au scăzut faţă de anul trecut.

Tot în comparaţie cu anul trecut, Legea bugetului de stat a fost aprobată mai devreme, pe 19 decembrie 2022; astfel, mai multe primării decât în anul precedent au adoptat bugetul în termenul legal (77 faţă de 74).

VIDEO | Ciucă: Nu discutăm despre o supraimpozitare, ci despre impozitarea anumitor venituri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here