ANM: Ninsorile continuă în judeţe din nordul, centrul şi vestul ţării

Meteorologii au actualizat duminică, atenţionarea Cod galben privind ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă. Începând de duminică până luni după amiază, pentru zeci de judeţe din nord, centru şi vest au fost emise atenţionări care vizează ninsori, iar pe alocuri vor fi şi depuneri de polei, transmite News.ro.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), duminică la ora 10:00 a intrat în vigoare, o atenţionare Cod galben valabilă până la ora 18:00 care vizează ninsori însemnate cantitativ şi strat de zăpadă.
„În intervalul menţionat, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali, precum şi la altitudini mai mari de 1700 m în Carpaţii Meridionali, unde vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h şi viscol. În judeţele Suceava şi Neamţ vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă în medie de 10…12 cm. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini sub 1700 m vor predomina ploile şi vor fi depuneri de polei. În zonele joase din regiunile intracarpatice vor fi precipitaţii mixte, moderate cantitativ, iar în sud şi sud-est temporar vor fi ploi ce vor avea caracter de aversă şi pe alocuri vor fi însoţite de descărcări electrice”, transmite ANM.
Totodată, pentru zeci de judeţe din centrul, nordul şi vestul ţării au fost emise atenţionări care vizează atât ninsori, cât şi depuneri de polei. Astfel, de duminică, de la ora 18:00, până luni, 27 februarie, la ora 15,  în Banat, Crişana, Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în jumătatea de nord a Moldovei va ninge şi se va depune strat de zăpadă cu grosimi în general între 10 şi 20 centimetri iar pe arii restrânse vor fi depuneri de polei, atenţionarea fiind de nivel Cod Galben.
De asemenea, un Cod portocaliu a intrat în vigoare duminică la ora 10:00, valabil până luni la ora 15:00 vizând ninsori abundente şi strat de zăpadă consistent în Munţii Apuseni, în nordul Carpaţilor Orientali şi în zonele submontane aferente.

Local şi temporar vântul va avea intensificări la altitudini mari, cu rafale de peste 70 km/h, va fi viscol, vizibilitate scăzută şi zăpadă troienită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here