ANPC a propus închiderea a patru magazine Auchan din Bucureşti pentru „abateri importante”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a propus închiderea a patru magazine Auchan din Bucureşti (Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în urma abaterilor descoperite după controalele desfăşurate luni.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), controalele întreprinse de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) din Regiunea Bucureşti-Ilfov – coordonate de vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, directorul general al ANPC, Paul Anghel, şi comisarul şef al CRPC Bucureşti-Ilfov, Ionuţ Voevozeanu – în zonele alimentare ale magazinelor din marile lanţuri de hipermarketuri au continuat. Astfel, în data de 1 noiembrie 2021, au fost efectuate verificări ale modului în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, la patru puncte de lucru din Capitală ale Auchan România (magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari şi Berceni).

Potrivit ANPC, în urma controlului au fost  înregistrate abateri importante, care au dus la amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei și dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:
– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine
– oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată
  • mezeluri/brânzeturi, gastro, cofetărie, pâine, cofetărie – Auchan Vitan
  • carne, mezeluri și lactate, brutărie, gastro, cofetărie, măsline vrac – Auchan Militari
  • pește, gastro, cofetărie, mezeluri/brânzeturi, carne afumată – Auchan Titan
  • carne pasăre, lactate, ouă, carmangerie, pește congelat, măsline, mezeluri/brânzeturi, gastro – Auchan Berceni

Pentru aceste abateri ANPC a formulat propunerea de închidere pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CRPC București-Ilfov au fost:
– comercializare fructe și legume care prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman (prezență a mucegaiului, grad de coacere neuniform, consistență moale la palpare, exemplare depreciate, lovituri mecanice etc.),
– lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman
– comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,
– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,
– nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,
– utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită,
– utilizarea unor bureți de sârmă și coșuri de gunoi fără capac, în zona de gătire, precum și a unor ustensile deteriorate
– utilizarea meselor de expunere a produselor calde fără a fi igienizate corespunzător
– existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,
– existența la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora
– la vitrinele asistate conținând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:
  • prezența ruginei,
  • vopsea exfoliată
  • insecte moarte,
  • fire de păr,
  • zone oxidate,
  • acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice
  •  lichid provenit de la produse din carne ambalată,
  • prezența prafului în strat gros pe rafturi și ventilatoare,
  • prezența de resturi alimentare.
– absența, de pe etichetele de produs, a mențiunilor prezeneia ingredientelor cu potențial alergen, în produsele preparate în magazine și alte deficiențe de etichetare a produselor realizate în unitate
– prezența unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheață în amablaj
– utilizarea unor cântare fără verificări metrologice periodice
– comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oțet), constatându-se faptul că nu se precizeaza originea oțetului, precum și faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oțet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.
Reprezentanții Auchan România au transmis luni seară următorul răspuns cu privire la anunțul ANPC:
Confirmăm faptul că reprezentanți ai ANPC au derulat astăzi un control în câteva magazine. Autoritatea ne-a sesizat mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat, fiind deja finalizată în cea mai mare măsură. 

Urmează să transmitem către OPC București, mâine dimineață, solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză.

Toate magazinele noastre au sisteme de audit și control al calității, avem implementată respectarea standardelor ISO pentru managementul calității – fiecare hipermarket beneficiind și de un responsabil de calitate dedicat acestora – toate cu scopul de a răspunde cât mai bine prevederilor legale.

De asemenea, magazinele noastre respectă măsurile pentru protecție sanitară împotriva Covid-19. Ne asigurăm clienții că vom crește și mai mult gradul de vigilență și control în această perioadă.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here