Antony Blinken: Washingtonul nu cere nimănui să aleagă între SUA şi China

Statele Unite nu cer „nimănui” să „aleagă” între ele şi China, a declarat joi secretarul de stat american Antony Blinken, în cursul unei vizite în Arabia Saudită, manifestând un front comun cu acest partener puternic din Golf, în pofida a numeroase divergenţe, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mare rival al Washingtonului, China şi-a consolidat relaţiile comerciale şi diplomatice în Orientul Mijlociu, în mod tradiţional sub influenţa americană, şi a monitorizat chiar recenta apropiere dintre cei doi mari rivali din regiune, Iranul şi Arabia Saudită.

„Nu cerem nimănui să aleagă între Statele Unite şi China”, a declarat Antony Blinken în cadrul unei conferinţe de presă comune la Riad cu ministrul saudit de Afaceri Externe, Faisal bin Farhan.

„Încercăm pur şi simplu să demonstrăm beneficiile parteneriatului nostru şi proiectul pozitiv pe care îl aducem”, a subliniat responsabilul american.

Omologul său saudit a confirmat că legăturile dintre ţara sa şi Beijing vor „creşte probabil”, menţinând în acelaşi timp „un parteneriat de securitate puternic cu Statele Unite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here