Apartamentul parizian al creatorului de modă Karl Lagerfeld, vândut cu 10 milioane de euro

Sursa foto: Wikipedia

Apartamentul parizian al creatorului de modă Karl Lagerfeld, un apartament futurist cu trei camere de 260 m2 cu un dressing de peste 50 m2, a fost vândut marţi cu zece milioane de euro (11,1 milioane, inclusiv taxele) la licitaţie la Paris, a anunţat notarul responsabil de această vânzare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Apartamentul fusese scos la vânzare cu 5,3 milioane de euro, potrivit firmei Althemis, care a refuzat să precizeze identitatea şi cetăţenia cumpărătorului.

Vânzarea a urmat mai multor licitaţii de proprietăţi care au aparţinut creatorului de modă în 2021 şi 2022. Aceasta a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie din Paris, precum şi online şi prin telefon. Dreptul de acces a fost condiţionat de un depozit de 1,06 milioane de euro.

Karl Lagerfeld, decedat în februarie 2019 şi ale cărui creaţii şi prezentări pentru Chanel, Fendi şi propriul său brand au marcat profund lumea modei, a locuit în apartament timp de aproximativ zece ani, până la moartea sa.

Situat într-o clădire din secolul al XVII-lea, pe Quai Voltaire (foto), în inima Parisului istoric, cu vedere spre Sena şi Muzeul Luvru, apartamentul a fost complet refăcut de către designer într-un stil futurist, cu podele din beton şi panouri din sticlă sablată.

Camera principală, care măsoară 120 metri pătraţi, dispune de numeroase rafturi de bibliotecă retroiluminate. Zona de dormit are vedere spre curte şi dispune de un dormitor cu pereţi despărţitori detaşabili, alăturat de un dressing de peste 50 metri pătraţi.

Administratorul monegasc însărcinat cu averea creatorului de modă a decis să organizeze licitaţia în fata unui birou notarial şi l-a desemnat pe unul dintre omologii săi francezi, potrivit Althemis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here