Armata chineză a tras proiectile către strâmtoarea Taiwan

Armata chineză a tras joi proiectile neidentificate către strâmtoarea Taiwan, la scurt timp după debutul unor importante exerciţii militare în jurul insulei Taiwan, revendicată de Beijing, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.ro.

În Pingtan, o insulă chineză situată în apropiere de manevrele militare în desfăşurare, reporterii AFP au văzut mai multe proiectile trase în jurul orei locale 13:13 (05:13 GMT) către mare.

Turişti care se aflau pe insula Pingtan, aflaţi pe malul mării, au asistat la aceste tiruri.

Armata chineză a început joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul insulei Taiwan, un răspuns la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei.

Deşi vizita sa în teritoriul revendicat de China a durat mai puţin de 24 de ore, Nancy Pelosi – cel mai înalt demnitar american ales care s-a deplasat la Taipei în ultimii 25 de ani – a declanşat furia Beijingului. Pelosi a dat asigurări că SUA nu vor abandona insula Taiwan, care este condusă de un regim democratic şi care trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii din partea armatei chineze.

Drept reacţie, China desfăşoară timp de trei zile (de joi, ora 04:00 GMT, până duminică, ora 04:00 GMT) ample manevre militare în şase zone din jurul Taiwanului.

Potrivit DPA, două dintre zonele exerciţiilor chineze se află la doar 9 mile nautice (16,7 kilometri) de porturile taiwaneze Keelung şi Kaohsiung.

Taiwanul a condamnat manevrele militare chineze, autorităţile de la Taipei declarând că aceste exerciţii încalcă reglementările ONU, invadează spaţiul aerian taiwanez şi sunt o provocare directă pentru navigaţia liberă pe mare.

Ministerul Apărării de la Taipei a declarat joi că forţele armate taiwaneze sunt pregătite de luptă, monitorizând toate cele şase zone unde armata chineză desfăşoară exerciţii.

”Taiwanul este pregătit pentru conflict, dar nu îl caută – însă va apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a declarat ministerul, care a menţionat că Beijingul a ales în mod deliberat zonele pentru aceste manevre militare pentru a încălca status quo-ul din Taiwan şi a submina pacea regională.

Ulterior, comandamentul operaţional de est al forţelor armate chineze a anunţat că a încheiat tirurile cu rachete convenţionale la est de insula Taiwan, în cadrul exerciţiilor planificate, fiind astfel ridicate controalele aferente asupra spaţiului aerian şi apelor maritime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here