Armata ucraineană continuă înaintarea, în timp ce trupele ruse îşi creează noi linii defensive

Rusia încearcă să stăvilească intensa contraofensivă a armatei ucrainene în estul şi sudul Ucrainei, unde trupele ruse îşi creează noi linii defensive în timp ce continuă să fie împinse în retragere de cele ucrainene, care joi au eliberat şase localităţi în provincia estică Lugansk şi încă 400 de kilometri pătraţi în cea sudică Herson, unde un lider prorus a spus că după ultimele eşecuri ale armatei ruse ministrul apărării Serghei Şoigu ar merita ”să se împuşte”, relatează agenţia EFE şi postul CNN, citate de Agerpres.

Potrivit Kievului, trupele ucrainene au avansat joi până la 20 de kilometri pe mai multe direcţii ale frontului. Serviciul de informaţii britanic estimează că unităţile ucrainene au avansat cam pe aceeaşi distanţă de-a latul malului drept al râului Inguleţ şi pe frontul de pe malul drept al fluviului Nipru, ”dar încă nu ameninţă principalele poziţii defensive ruse”.

Cu toate acestea, în Herson responsabilii proruşi afirmă că trupele ruse ţin piept contraofensivei ucrainene. ”Cu siguranţă nu vor reuşi să captureze (capitala regională) Herson”, crede guvernatorul prorus al acestei regiuni, Vladimir Saldo.

În schimb, adjunctul acestuia, Kirill Stremusov, i-a criticat pe ”comandanţii incompetenţi” din armata rusă pentru lacunele ce au condus la recentele înfrângeri ale acesteia. ”Mulţi spun că ministrul apărării (Serghei Şoigu), care a permis ca această situaţie să se întâmple, ar putea, ca ofiţer, să se împuşte”, a mai spus Stremusov, într-un mesaj pe Telegram.

Acesta a remarcat contrastul dintre ceea ce a numit un ”mic număr” de ”tâlhari corupţi şi alte lepădături” din Ministerul rus al Apărării şi ”eroii” din prima linie a frontului. ”Toţi cei care şi-au dat vieţile, care au rezistat până la capăt, sunt eroi (…) Îi cunosc personal, pentru că eu sunt în prima linie”, a spus Kirill Stremusov.

Potrivit serviciului militar de informaţii britanic, în provincia Herson probabil principala îngrijorare a trupelor ruse este ameninţarea tot mai mare de a pierde localitatea Nova Kahovca, situată pe malul drept al Niprului, la 77 kilometri de oraşul Herson.

Un ponton rusesc avariat de bombardamentele ucrainene a rămas singura cale prin care armata rusă îşi mai poate aproviziona, sau retrage, o grupare de circa 20.000 de soldaţi de pe malul estic al Niprului.

Moscova ”se confruntă acolo cu o dilemă: să-şi retragă forţele peste Nipru către poziţii defensive mai sustenabile în restul regiunii, dar imperativul politic ar fi să rămână şi să reziste” dincolo de Nipru, cu riscul ca respectiva grupare să cadă sub încercuirea pe care o încearcă trupele ucrainene, observă serviciul britanic citat.

O provocare majoră pentru Rusia este dezechilibrul dintre efectivele sale şi cele ucrainene, după ce Kievul a introdus în luptă rezerve umane şi de echipamente care au creat o situaţie de superioritate pentru armata ucraineană, ce a reuşit astfel să înainteze pe mai multe direcţii.

Ultimul succes al acestei contraofensive ucrainene este pătrunderea în provincia Lugansk, ce fusese ocupată aproape complet de trupele ruse, pătrundere înlesnită de eliberarea aproape completă a regiunii nord-estice Harkov.

Potrivit responsabililor proruşi, armata ucraineană şi-a suplimentat cu până la 10.000 de soldaţi efectivele de cealaltă parte a frontierei provinciei Lugansk, şi anume în provincia învecinată Doneţk.

În aceasta din urmă, susţine Moscova, trupele ruse au reuşit să ”elibereze” satul Zaiţevo, sugerând, la fel ca responsabili proruşi din provinciile ucrainene parţial ocupate – şi anexate – de Rusia, că trupele ruse ar mai fi capabile să conducă unele acţiuni ofensive.

Totuşi, în Lugansk trupele ruse au început evacuarea localităţilor Svatove şi Kreminna, situate aproape de graniţa cu provincia Doneţk. Reprezentantul rus în Lugansk, Rodion Miroşnic, care a descris situaţia din nordul şi nord-estul acesteia drept ”alarmantă, dar stabilă”, a declarat că trupele ruse ridică fortificaţii în zona oraşului Kreminna şi îşi stabilesc acolo o linie defensivă.

La rândul său, responsabilul ucrainean din Lugansk, Serghei Gaidai, a declarat că, după ce au intrat în această provincie, trupele ucrainene ”vor continua să se mişte în acea direcţie”. Acesta a confirmat că principalele lupte se dau acum în direcţia oraşului Kreminna şi a admis că eliberarea Luganskului nu va fi la fel de uşoară cum a fost cea a Harkovului, de unde o parte din trupele ruse se retrăseseră deja înaintea contraofensivei ucrainene.

”Toate aceste unităţi ruseşti care au fugit din regiunea Harkov şi din (oraşul) Liman vin în direcţia noastră, aşadar forţele de ocupaţie cresc numeric”, a remarcat Gaidai.

”Nu va mai exista elementul surpriză, ca în operaţiunea din regiunea Harkov. Acum ei (ruşii – n. red.) au timp să se pregătească, să ridice fortificaţii, să sape mai adânc tranşee, să aducă echipamente, rezerve. Totuşi, cred în forţele armate ale Ucrainei şi mai cred că forţele ruse din LDPR (republicile populare Doneţk şi Lugansk) nu vor putea susţine defensiva mult timp”, apreciază oficialul ucrainean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here