Un grup de artiști, studenți, absolvenți și profesoara lor de la Universitatea de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca ajung într-un sat din Transilvania, la Criț, invitați de organizatorii Festivalului Săptămâna Haferland, să lucreze cu copiii satului și să picteze casele, oamenii, locurile frumoase ale Țării Ovăzului. Descind cu pânze și sticlă, hârtie și culori în satul toropit de căldură.
Pentru Adrian Buda care este absolvent de grafică, satul pare „o comoară” . „Cultura săsească mi se pare fascinantă”, ne spune el. „Am citit înainte, m-am informat, am vrut să aflu cât mai multe despre locurile unde mergem și am fost impresionat de vecinătățile, de organizarea lor, de obiceiurile și tradițiile sașilor. Mă uimește frumusețea arhitecturii de aici și vreau să am cât mai multe imagini din sat”. Adrian crede că turismul, patrimoniul, acestor sate este șansa lor, singura.
Încă din prima zi, copiii satului se strâng curioși în jurul lor. Elena, care are 11 ani, a primit pânză și culori. Ea a pictat o casă cu buline colorate, este casa săsescă în care s-a mutat familia ei când a venit de la Brașov. „Așa e frumoasă, colorată”, ne spune ea. Ana, care are 12 ani este încântată de felul în care artiștii de la Cluj au vorbit cu ei. „Ne-au spus cum să desenăm, au vorbit frumos cu noi, nu ne-au certat și am primit culori.” Ion are opt ani și patru frați acasă. Merge să-i aducă și pe ei la lecția despre pictură. De ce? „Păi e frumos aici”, răspund toți deodată, „ce să facem acasă?”
„Pentru acești copii orice întâlnire lasă urme, mai ales întâlnirea cu arta. E ceva total diferit de ce trăiesc ei. De la muncile pe care le fac zilnic, aste e o deschidere uriașă. Copiii mi s-au părut formidabili, și atmosfera satului, oamenii.”, spune Adrian Buda, grafician.
Rareș are cinci ani și niște papuci roz, de pluș. Sunt ai surorii lui, pentru că ai lui s-au rupt.
Ar juca fotbal dar, cu papucii ăia, n-ar putea nici dacă ar avea minge. Dacă ar avea, pentru că ultima i s-a spart. Darius, la doar 5 ani, face o lucrare care-i impresionează pe artiști. Despre el vor spune că este talentat. La fel și Adi, care are 13 ani și a făcut o lucrare „care promite talent”. Însă el a rămas în urmă cu școala și crede că va ajunge să lucreze la pădure, la fel ca toți ai lui. Copiii își desenează casele, dar și o mare cu soare, care iese „un fel de steag al Ucrainei”. Artiștii le fac portretele. Copiii se strâmbă în soare, dar stau cuminți cât sunt modele. Poate este singura dată în viață când cineva îi va desena.
Arta spune povestea mai departe
În timpul festivalului, grupul artiștilor a avut parte de o întâlnire memorabilă. Sofia Folberth, născută în Criț, a împlinit anul acesta 100 de ani. Ea a ținut neapărat să-i cunoască și să le vorbească. Deși nu mai fusese de mulți ani pe ulița satului, a străbătut drumeagul din spatele bisericii și a ajuns la masa lor de lucru. După ce le-a studiat lucrările și a recunoscut casele, peisajele, însemnele satului pe gravurile realizate, le-a povestit despre istoria locului și le-a mulțumit. „Mulțumim că ați venit până aici, la noi, și că ați făcut picturile astea. Ele rămân și o să le vadă lumea să afle despre noi. Faceți lucru de artă, migălos și îi mai luați și pe copii să vază, e lucru mare! Să aveți parte de îngăduință și mulțumire pe drum, mai departe în viață!”, le-a spus Sofia.
Peste patruzeci de copii au participat la workshopul de pictură în timpul Festivalului Săptămâna Haferland. Lucrările realizate de grupul pictorilor condus de Alina Staicu, lector la UAD Cluj-Napoca, se pun în vânzare, iar fondurile vor fi folosite la programul after school organizat de Fundația „Michael și Veronica Schmidt” la Casa Kraus din Criț. Acolo merg zilnic copiii satului să-și facă temele cu ajutorul unei învățătoare angajate special pentru această activitate și tot acolo le este servită o masă caldă.
Beniamin Puică este student la UAD și vrea să devină profesor de artă. Experiența pe care a avut-o la Haferland, cu copiii satului, i-a întărit această dorință. „A fost mult mai frumos decât aș fi anticipat. Era prospețimea lor, plăcerea de a pune pur și simplu pensula pe hârtie. Și bucuria când pleacă acasă cu pânza, probabil singurul obiect de acest fel care pătrunde în casele lor. Poate e o șansă unică în viața unora”.
Cum ajunge un copil artist
Beniamin este din Mediaș. A mers pe drumul artei pentru că își dorea de mic. În plus, a fost o promisiune pe care mama lui, înainte să moară, a obținut-o de la el și de la tatăl lui. Acum îi îndeplinesc promisiunea. „Tata m-a susținut foarte mult”, recunoaște Beni. „El m-a sprijinit și mă sprijină, pentru că asta îmi doream, iar mama a fost de acord cu mine. Îi îndeplinim dorința”. El a descoperit talent la Ionuț, cel care a vrut să picteze o plajă și i-a ieșit steagul Ucrainei. Crede că cel puțin cinci copii din sat ar putea îndrăzni să viseze la o carieră în artă.
Sonia Orban este din Bistrița, absolventă de Pedagogia artei. Ea a făcut lucrări pe sticlă, cele mai multe cu arhitectura satului. Nu doar liniile sunt interesante la arhitectura locală ci și culorile, așezarea în spațiu. Satul are o estetică aparte, seamănă cu o machetă, avea să spună ea, despre locul în care a ajuns pentru prima dată.
Andreea Dârda a trecut în anul trei la Pedagogia artei. A venit tocmai din Petroșani pentru acest proiect, la care ea și toți colegii au participat voluntar. Îi place să lucreze bandă desenată și artă digitală. Are întotdeauna o relație foarte bună cu copiii, poate și pentru că are trei nepoței de la sora ei mai mare.
Iar Irina Tiba, absolventă de Grafică, este specializată în grafică pe calculator. Ea a realizat lucrări având ca subiect detalii de obiecte și clădiri, prelucrate digital. Irina are experiență în ceea ce privește voluntariatul, a organizat și ea un festival – „Zaiafet pe lună”. I-a dăruit doamnei Sofia o lucrare cu două ferestre pe un perete albastru ca cerul furtunii. „O s-o pun pe teretele camerei mele de la cămin, unde stau, să-mi închipui că mă uit pe geam, acasă, la Criț”, i-a spus Sofia Folberth.
Epilog
Dacă treceai prin satele părăsite de sași cu 10-20 de ani în urmă, pustiul și ruina lor te sufocau de deznădejde. Astăzi poți să vezi case renovate, numeroase pensiuni, biserici refăcute. Numai în satul Criț s-au făcut 160 de locuri/paturi de cazare, deși acum zece ani erau vreo zece de toate. Mii de turiști și sașii care revin vara în Transilvania, festivalurile, asociațiile locale, întreprinzători stabiliți în zonă, toate acestea ridică satele din ruină și le dau viață.
