Asistentul medical bolnav de Covid, care a stat izolat 5 zile în mașină pentru că DSP nu l-a mai contactat, a fost trasportat la ”Matei Balș”

Un asistent medical în vârstă de 34 de ani confirmat cu coronavirus, care s-a izolat în mașina personală timp de 5 zile pentru a nu-și infecta familia și a așteptat să fie contactat de DSP așa cum i se promisese, a fost transportat joi la camera de gardă a Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, după ce cazul său a fost mediatizat.

Mihail Popescu a explicat că a fost singura soluție, pentru că nu a vrut să intre în contact cu nimeni. El a spus că a sunat la DSP București, cineva i-a transmis că va primi un telefon, dar nu l-a mai căutat nimeni.

„M-am trezit sâmbătă dimineață și am constatat că nu am gust și miros și am anunțat la muncă. Sunt asistent medical și mi-au zis să fac un test de COVID și am decis în drum spre muncă să nu mai merg în casă. Mi-a ieșit rezultatul pozitiv. Soția a fost operată pe inimă acum un an și jumătate și parcă n-aș vrea să se îmbolnăvească și ea”, a spus Mihail Popescu.

El a mai spus că a sunat de nenumărate ori la DSP București să ceară un sprijin.

„Mi-a răspuns cineva și mi-a zis să aștept și să stau izolat, atâta tot, asta sâmbătă seara. Duminică am sunat din nou și am cerut să îmi zică ceva, ce să fac, că stau în mașină. Să stau izolat pe cât posibil, așa mi-au zis. Îmi trebuie concediul ăla medical, mă interesează internarea aia de 24, 48 de ore”, a mai spus Mihail.

DSP București a precizat joi, într-un comunicat de presă, că bărbatul a fost contactat după ce au aflat de cazul lui de la televizor. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică susțin că acesta ar fi trimis înștiințarea privind rezultatul testului RT-PCR pe o adresă de email greșit.

DSP București precizează că s-a autosesizat în cazul asistentului medical  infectat cu noul coronavirus care declară că a stat 5 zile în mașină pentru că nu a fost contactat de autoritățile medicale.

Reprezentanții direcției de sănătate publică au primit astăzi, la orele 10.45 prin poșta electronică înștiințarea privind rezultatul testului RT-PCR de la persoana în cauză. Reprezentanții DSP MB au luat legătura cu persoana în cauză și au constatat că e-mailul transmis sâmbătă de către bărbat (conform declațiilor sale) s-a făcut pe o adresă greșită.

Mai mult, în urma documentelor transmise astăzi s-a constatat că acest caz intră sub jurisdicția DSP Ilfov care a preluat situația și a demarat ancheta epidemiologică și toate măsurile care se impun.

De asemenea, DSP București precizează că asistentul medical a fost transportat în camera de gardă a Institutului Național de Boli Infecțioase Matei Balș”, se arată în comunicatul DSP București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here